CCR a publicat motivarea privind prescripția penală. Judecătorii constată că o astfel de consecinţă este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligaţiilor ce îi revin potrivit Constituţiei şi a pasivităţii sale. Curtea Constituţională constată că situaţia creată prin pasivitatea legiuitorului, consecutivă publicării deciziei de admitere amintite, reprezintă o încălcare a prevederilor art.1 alin.(3) şi (5) din Legea fundamentală, care consacră caracterul de stat de drept al statului român, precum şi supremaţia Constituţiei.

Prin inacţiune, Parlamentul timp de 4 ani a generat un viciu de neconstituţionalitate, mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege, arată Mediafax.

Alte Articole

Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele ...

Judecătoarea lui Vlad Pascu amenință că renunță la dosar, ...

Doi ingineri de la Electrica Oradea, trimişi în judecată pentru ...

Judecătorii CCR a publicat miercuri motivarea deciziei din 26 mai 2022, cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art.155 alin.(1) din Codul penal referitoare la prescripţia răspunderii penale.

În motivare, judecătorii aduc aminte că o primă decizie a Curţii pe această temă a existat pe 26 aprilie 2018, astfel că CCR a constatat atunci că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispoziţiilor art.155 alin.(1) din Codul penal, este neconstituţională.

CCR a constatat atunci că „prin efectele pe care le produce, Decizia nr.297 din 26 aprilie 2018 împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituţionalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, Curtea a sancţionat unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art.155 alin.(1) din Codul penal o reglementau”.

„Tocmai având în vedere sfera de competenţă a legiuitorului, Curtea constată că, în paragraful 34 al Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018, a evidenţiat reperele comportamentului constituţional pe care legiuitorul, iar nu organele judiciare, avea obligaţia să şi-l însuşească, acesta, în temeiul art.147 din Constituţie, fiind obligat să intervină legislativ şi să stabilească clar şi previzibil cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.

Citeşte şi: Elena Udrea rămâne în arest în Bulgaria: „Am parte de o justiţie dreaptă”. Extrădarea va fi decisă pe 10 iunie

Potrivit Mediafax, CCR a subliniat că, prin tăcerea legiuitorului, identificarea cazurilor de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale a rămas o operaţiune realizată de către organul judiciar, ajungându-se la o nouă situaţie lipsită de claritate şi previzibilitate, situaţie ce a determinat inclusiv aplicarea diferită la situaţii similare a dispoziţiilor criticate (fapt confirmat prin constatarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a existenţei unei practici neunitare).

Astfel, lipsa de intervenţie a legiuitorului a determinat în sarcina organului judiciar necesitatea de a se substitui acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil în situaţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi, implicit, aplicarea legii penale prin analogie. Or, Curtea a statuat constant, în jurisprudenţa sa, că prevederile art.61 alin.(1) din Constituţie stabilesc că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”, iar competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale (Decizia nr.308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.309 din 9 mai 2012).

Totodată, CCR a statuat că a permite celui care interpretează şi aplică legea penală, în absenţa unei norme exprese, să stabilească el însuşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat, reprezintă o aplicare prin analogie a legii penale. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale, art.7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art.23 alin.(12) din Legea fundamentală, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevăd şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie.

Curtea constată că o astfel de consecinţă este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligaţiilor ce îi revin potrivit Legii fundamentale şi a pasivităţii sale, chiar şi în ciuda faptului că deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie semnalau încă din anul 2019 practica neunitară rezultată din lipsa intervenţiei legislative.

De asemenea, Curtea subliniază că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art.155 alin.(1) din Codul penal la exigenţele constituţionale. Astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art.154 din Codul penal nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale.

Pe 30 mai 2022, Guvernul României condus de Nicolae Ciucă, la propunerea ministrului Cătălin Predoiu, a modificat Codul Penal, punând în acord legislaţia cu decizia CCR din 2018.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu anunţă un nou pachet social şi majorarea pensiilor: „Nu vă supăraţi pe mine, am văzut că şi în Germania s-au mărit pensiile”