Franţa în vremea coronavirusului. Stomatolog român stabilit în Hexagon: „Autorităţile au intrat cu bocancii în sufletul nostru”

Mircea Pascu este medic stomatolog, iar în urmă cu cinci ani, dezarmat în faţa corupţiei din România, a părăsit Piteştiul natal pentru a se stabili în departamentul francez 70 Franche-Comté, aflat la graniţa cu Germania. Într-un interviu pentru life.ro, medicul român povesteşte cum arată epidemia de coronavirus în Hexagon şi care sunt problemele cu care se confruntă azi. 

RomaniaTV.net
06 apr. 2020, 16:53
Franţa în vremea coronavirusului. Stomatolog român stabilit în Hexagon: „Autorităţile au intrat cu bocancii în sufletul nostru”

Nedreptăţile din România l-au determinat să ia drumul străinătăţii

În urmă cu câţiva ani, medicului Mircea Pascu i s-a adus la cunoştinţă că datorează statului român o sumă importantă de bani. A obţinut, însă, o hotărâre judecătorească prin care le-a demonstrat autorităţilor din România că nu datorează statului niciun leu: „La Finanțe mi-au rupt hotărârea judecătorească în față și mi-au spus că trebuie să plătesc. Am plătit banii aceia și am început să mă gândesc serios la drumul meu pe mai departe”, povesteşte medicul.

Aceeastă întâmplare a culminat cu o altă problemă cu care s-a confruntat, de data aceasta, soţia lui: „Soția mea lucra atunci la o școală în Pitești, i s-a suprimat postul și trebuia să intre în șomaj. S-a prezentat la Șomaj și i s-a spus că școala la care a lucrat nu i-a plătit dările la stat un an de zile. Atunci m-am enervat foarte tare și am realizat că dacă plătesc un avocat și dau statul în judecată pentru mizeria de șomaj pe care ar fi luat-o, chiar nu merita„, completează dr. Pascu.

Poveste de dragoste ca în filme. Doi bătrâni din ţări vecine se întâlnesc zilnic la graniţă doar pentru a-şi spune „te iubesc”

A fost momentul decisiv pentru medicul stomatolog, care a hotărât să-şi ia soţia şi, cel puţin pentru o perioadă, să se stabilească în Franţa, într-un oraş cu 12.000 de locuitori. Şi-a lăsat în România fiica, părinţii şi fratele. A dat examenele pentru a fi acceptat în colegiul medicilor din Franța și a cumpărat un business de stomatologie. După primii doi ani, medicul a făcut un credit, a cumpărat spațiul în care şi-a deschis cabinetul de stomatologie, a angajat personal și a ajuns la o cifră de afaceri de aproximativ 300 de mii de euro pe an.

Şi-a închis cabinetul din Franţa odată cu apariţia primelor cazuri de coronavirus

Odată cu apariţia epidemiei de coronavirus, a trebuit să închidă cabinetul pentru că tot mai mulţi pacienţi anulau programările, deşi departamentul în care locuieşte nu este sub cod roşu: „Noi fiind în departamentul respectiv, suntem prinși într-o regiune mai mare ce se află sub cod roșu. Avem două sau trei cazuri în oraș. Unul dintre ele este tatăl copilului uneia dintre asistentele ce lucrează la mine la cabinet”, povesteşte medicul stomatolog.

În Franţa, restricţiile determinate de extinderea epidemiei au debutat cu recomandări, care, rapid, s-au transformat în obligativităţi: „Există interdicția de a părăsi domiciliul dacă nu ești nevoit să mergi la cumpărături, la farmacie sau la medic. Inițial lăsaseră liber și la activitățile sportive, dar nu cele în echipă, dar au scos și asta. Lumea a înțeles că trebuie să stea în case, orașul arată apocaliptic pentru că totul e închis în afară de magazin și farmacie. Ies doar cei care chiar trebuie să meargă la serviciu cum sunt cei care lucrează la fabrica Peugeot, de exemplu, care e foarte aproape de orașul meu„, explică medicul situaţia din departamentul în care locuieşte.

„Autorităţile au intrat cu bocancii în sufletul nostru, adică cu jandarmeria pe stradă care lua lumea la întrebări”

Despre măsurile luate de autorităţile franceze, medicul povesteşte că „au pornit cu un orizont de timp de 45 de zile, fracționat în trei bucăți de câte 15 zile, s-a terminat prima etapă, au anunțat că intrăm într-a doua, dar nu se știe nimic mai departe„.

Locuitorii din zona în care trăieşte medicul român sunt destul de speriaţi, unul dintre motive fiind acela că intervenţia autorităţilor a fost destul de dură: „Oamenii stau în casă pentru că s-au speriat foarte tare. La început autoritățile au avut o reacție foarte palidă vis a vis de ceea ce se întâmpla, mai ales că aveau exemplul italian lângă. Apoi au intrat cu bocancii în sufletul nostru, adică cu jandarmeria pe stradă care lua lumea la întrebări și în felul acesta s-au potolit. Așa s-a întâmplat în orășelul meu. Însă, în partea cealaltă, în orașele dimprejurul Strasbourg-ului este armata pe stradă, acolo chiar nu miști”, relatează dr. Pascu.

Ultimul mesaj al unui pacient infectat cu coronavirus adresat partenerei: Mi-a oferit momente de neuitat, ne pregăteam de nunta

Acum, francezii mai ies din case numai pentru cumpărături, respectând recomandările impuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii infecţiei: „Sunt în afara magazinelor și se intră numai câte 20 de persoane o dată. Eu mi-am făcut la un moment dat un stoc mai serios de provizii, iar acum mai ies doar după apă și pâine, intru într-un magazin mic, ies în trei minute, arunc masca și mănușile imediat ce am ieșit afară și gata„, completează medicul stomatolog.

Nu ştie cum se va descurca după ce va trece epidemia

Mircea Pascu mai spune că nu are bani puşi deoparte, dar că, în prezent, se descurcă dintr-un fond de rulment al cabinetului. Mai departe, însă, nu ştie cum se va descurca: „Voi cheltui din el cât voi putea. Am trimis asistentele în șomaj parțial, mă voi duce la bancă să opresc creditele pentru următoarele șase luni, am plătit toți colaboratorii și acum vom vedea ce urmează. Eu am plătit o parte din șomajul angajatelor, aștept să văd dacă îmi recuperez banii de la stat sau nu, nu îmi e foarte clar ce se va întâmpla pentru că în epoca modernă așa ceva nu s-a mai întâmplat și nimeni nu știe cum să reacționeze„, îşi arată îngrijorarea medicul român.

Nu a putut participa la înmormântarea soacrei

Mama soţiei lui a murit cu câteva zile în urmă, dar nici el, nici soţia lui nu s-au putut întoarce în România pentru a participa la funeralii: „Soacra mea a murit la începutul lunii și nu am putut să mergem la înmormântare pentru că am fi riscat două carantine, dar și să-i îmbolnăvim pe toți ai noștri. Am încercat să găsim un zbor spre țară, de la Basel nu se putea pentru că anulaseră toate zborurile, însă găsisem zbor din Bruxelles. Însă am aflat că imediat ce am fi ajuns în țară am fi intrat direct în carantină. Adică oricum nu am fi putut merge la înmormântare și la întoarcere am fi intrat în carantină în Franța. Așa am luat decizia să nu mai mergem. În plus, ne gândeam că mergem la o înmormântare unde marea majoritate a celor prezenți sunt în vârstă și noi aveam toate șansele să ne infectăm chiar și din aeroport. S-au dus părinții mei la înmormântare, am vorbit cu socrul meu, a înțeles și chiar ne-a recomandat să rămânem în Franța„, relatează medicul stomatolog.

Doi soţi au murit la distanţă de câteva minute, răpuşi de coronavirus. După 51 de ani de mariaj, nici măcar moartea nu i-a putut separa

Crede că românii au o imunitate bună

Medicul român spune că nu se teme neapărat că s-ar putea infecta cu noul coronavirus. Şi asta deoarece mizează pe sistemul imunitar puternic pe care crede că-l are şi el, ca şi restul românilor: „Eu, cu un pic de pregătire medicală, noi, românii, față de populațiile din vest, am tendința să cred că avem un sistem imunitar mai puternic. Iar asta se datorează câtorva factori simpli. Toată lumea a beneficiat de vaccinuri la fel ca și aici, numai că, în sistemul de vest nu se tratează cauza, se tratează efectele. Dacă tratezi cauza, nu mai ai efecte și nu mai faci bani. Aici, dacă îți crește febra cu câteva zecimi de grad, te omoară cu niște antibiotice. În România nu am trăit așa: am avut o hrană de bună calitate, acces la medicamente nu atât de tare și de repede și atunci sistemul imunitar e puțin mai puternic. Ca dovadă e și faptul că suntem puțin mai sănătoși, nu cădem imediat. Aici, în Franța, dacă ai tușit o dată poți să nu mergi la serviciu pe motiv medical”, se arată încrezător dr. Pascu, care afirmă chiar că România ar putea scăpa uşor din această pandemie.

Despre românii care s-au îngrămădit la graniţă pentru a intra în ţară, medicul stomatolog spune că, deşi dezaprobă acest comportament, îi poate înţelege: „Am o părere proastă în general despre ei și îi numesc „bombardieri”, dar pe de altă parte îi și înțeleg. Tot ce înseamnă ciorditori, spărgători de apartamente și tot ce înseamnă muncitori la negru s-au trezit neacoperiți. Și atunci nu puteau dormi pe străzi, trebuiau să se întoarcă undeva unde aveau cât de cât o bază. Ei nu au făcut asta voit, ei au făcut-o forțați de împrejurări”, afirmă dr. Mircea Pascu.

În final, medicul stomatolog spune că nu exclude posibilitatea de a se întoarce în România, mai ales că modul în care evoluează lucrurile în Franţa nu este tocmai pe placul lui: „Deocamdată nu știu dacă vreau să mai rămân în Franța pentru că nu-mi place cum evoluează lucrurile. Franța, pentru mine, este o Românie mai bine epilată și mai bine parfumată. Sunt ca două țări surori, leneși în România, leneși și aici, proști în România, proști și aici… Niciodată nu am exclus România. Nu știu unde, poate fi oriunde„, spune, dr. Pascu, în încheierea interviului.