Mai PERVERS nu se poate. Ce au făcut doi bărbaţi unei VACI depăşeşte orice imaginaţie VIDEO

Publicat: Vineri, 28 Februarie 2014 16:09 // Actualizat: Vineri, 28 Februarie 2014 16:09 // Sursa: romaniatv.net

Probabil cea mai BIZARĂ ştire a tuturor timpurilor vine din Statele Unite, din Connecticut. Personajele sunt doi bărbaţi şi o vacă violată şi apoi omorâtă într-un accident, în timp ce fugea de agresori.

Un bărbat a fost arestat pentru că ar fi făcut sex cu o vacă, în timp ce un altul a filmat toată scena.

Traumatizată, bovina a fugit şi a fost lovită de trei maşini, murind pe loc. Evident, cele trei autoturisme au fost serios avariate, iar doi dintre şoferi au ajuns la spital.



O echipă a postului WTNH News 8 a ajuns la locul faptei chiar în timpul incidentului şi, susţine reporterul, i-a prins în fapt pe cei doi. Bărbatul care filma violul a rupt-o la fugă când a văzut echipa de jurnalişti, iar celălalt era complet dezbrăcat şi acoperit cu ceea ce părea a fi gelatină, potrivit relatării de la faţa locului.

Reid Fontaine (31 de ani) şi Michael Jones (33 de ani) au fost arestaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi abuz sexual asupra vacii de la o fermă din Hermiker, statul New York.

Incidentul a fost descoperit de un fermier care a plasat o cameră de supraveghere în grajd, în încercarea de a afla de ce vacile sale sufereau de anxietate şi nu mai produceau suficient lapte. După ce a aflat care era motivul, fermierul a chemat poliţia, iar echipa de la News 8 a aflat şi ea despre grozăvie, astfel că a ajuns la faţa locului în acelaşi timp cu oamenii legii.

loading...
Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
abuz sexual Connecticut sex cu o vacă SUA vacă zoofilie
Loading...
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.8743
RON
31 Oct
noapte 6 °
zi 14 °
Ultimele joburi adaugate
24 H