Mama lui Justin Bieber a fost abuzată sexual ani întregi, în copilărie

Mama lui Justin Bieber a dezvăluit că a fost abuzată sexual încă de la vârsta de trei ani.

RomaniaTV.net
21 sept. 2012, 15:19
Mama lui Justin Bieber a fost abuzată sexual ani întregi, în copilărie

Pattie Mallette, în vârstă de 36 de ani, a fost abuzată de mai mulţi bărbaţi, dar şi de femei, în copilărie şi adolescenţă.

Chinurile prin care a trecut au transformat-o într-o dependentă de droguri şi de alcool şi a încercat să se sinucidă. Într-o carte abia lansată, Pattie spune că a făcut ce i s-a spus: „ca o fetiţă cuminte”.

„Am fost violată sexual de atâtea ori, încât după ani de zile a început să fie un lucru normal”, mai povesteşte Pattie.

Printre cei care au abuzat de ea erau un babysitter bărbat şi un prieten al bunicului.

„Erau atât de mulţi oameni diferiţi care abuzau de mine – tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, cunoscuţi şi cei pe care abia îi cunoşteam”, scrie mama lui Justin Bieber în carte.

Pattie îşi aduce aminte de primul care a molestat-o mai mult timp. „Era o faţă cunoscută în familia mea. A intrat în camera mea, unde mă jucam. Mă gândeam – de ce este gol? Eram tulburată”.

Despre alt bărbat spune: „Eram neajutorată. Mă gândeam – iar? De ce eu?”.

Pattie a încercat să se sinucidă la 17 ani, aruncându-se în faţa unui camion. În acelaşi an, a rămas însărcinată cu iubitul său de pe atunci, născându-se Justin. Ea este acum un creştin devotat şi a declarat la TV că nu a mai făcut sex de 15 ani  – după ce a promis că nu va mai face sex decât după ce se va căsători.

„Mama mea este cea mai puternică persoană pe care am întâlnit-o vreodată”, a scris Justin Bieber în prefaţa de la cartea mamei sale.