Poezie CUTREMURĂTOARE a unei tinere rănite în incendiul de la Colectiv

O tânără care a fost rănită în incendiul din Club Colectiv este autoarea unor versuri cutremurătoare.

RomaniaTV.net
01 nov. 2015, 14:44
Poezie CUTREMURĂTOARE a unei tinere rănite în incendiul de la Colectiv

Cristina P., una dintre persoanele rănite în incendiul din clubul Colectiv, a trimis mai multe SMS-uri, care au fost aranjate de David M., fost publisher SUBCAPITOL, de asemenea o victimă a incendiului.

La început, când m-au ridicat,
am crezut că văd câțiva fluturi cu aripile roșii
zvârcolindu-se la sol, dar nu erau decât
medicii care examinau lacrimile
unei fete arsă de vie

*

Tot ce rămâne-n urmă e un corp
după ce moartea l-a testat,
tot ce rămâne-n urmă
e corpul meu care nu mai e corp

*

unde e Vlad? (Vlad a murit)
unde e Vlad? (Vlad a murit)
unde e Vlad? (Vlad a murit)

*

degeaba ți-aș spune ce-mi lipsește acum
pentru că e atât de ars corpul meu
că oricum nu-l poți ține-n brațe„.

29 de oameni au murit, dintre care doi duminică, în spital, în urma incendiului produs pe 30 octombrie, în Club Colectiv din Bucureşti. Aproximativ 35 de tineri sunt în stare critică în spitale, iar alţii, până la 80-90, sunt în stare gravă, potrivit autorităţilor. Numărul deceselor s-ar putea dubla, însă, potrivit medicilor care monitorizează starea răniţilor.

Citeşte şi Cea mai norocoasă supravieţuitoare: Cu câteva minute înainte de dezastru mi s-a făcut rău şi am ieşit afară

Alte două victime ale incendiului din clubul Colectiv din Capitală au decedat, duminică, una la Spitalul de Arşi şi cealaltă la Bagdasar, numărul morţilor ajungând astfel la 29.

Secretarul de stat în MAI a precizat că este vorba despre două femei, care erau în stare critică.

Astfel, numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului de vineri seară din clubul Colectiv a ajuns la 29. Alte peste 140 de persoane sunt spitalizate.

Toate cele 26 de trupuri neînsufleţite de la IML au fost identificate.

Încă un tânăr a murit la Spitalul Universitar, la scurt timp de la incendiul izbucnit vineri seară.

Încă o tânără de 31 de ani a murit duminică dimineaţă la Spitalul Bagdasar, după ce organele sale au cedat în lupta cu leziunile deosebit de grave, iar o tânără de 25 de ani a murit la Spitalul de Arşi.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a efectuat duminică dimineaţă un tur al spitalelor în care se află victimele din Club Colectiv. „Comuniarea cu aparţinătorii este, sperăm noi, cât mai bună, dar înţelegem şi starea lor de nelinişte, am discutat cu mulţi dintre ei. Din păcate încă doi pacienţi au decedat. Sunt 35 de pacienţi în continuare în stare critică şi pe lângă ei sunt foarte mulţi în stare gravă”, a declarat Bănicioiu.

„Starea răniţilor se schimbă de la o oră la alta, unii sunt detubaţi, alţii sunt intubaţi. Spitalele vor furniza toate datele. Ministrul Bănicioiu face un tur al spitalelor, iar nevoile pe care le vor comunica medicii vor fi satisfăcute imediat”, a declarat secretarul de stat din Ministerul de Interne, Raed Arafat, la România TV.

„E o singură persoană neidentificată la IML. Au fost probleme în sensul că familiile nu recunoşteau răniţii sau decedaţii, pentru că erau desfiguraţi din cauza arsurilor. Acum am rămas cu unul singur neidentificat la IML

LISTA OFICIALĂ a victimelor din Club Colectiv

INCENDIU COLECTIV. Zeci de victime, în stare CRITICĂ în spital

Zece victime ale incendiului de la Club Colectiv rămân în stare critică, dar stabilă, la Spitalul Universitar din Capitală. Potrivit ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, 35 de victime sunt în continuare în stare critică în spitale şi altele, până la 80-90, sunt în stare gravă.

Din cei 27 de răniţi internaţi iniţial la Spitalul Universitar, trei au fost externaţi, 14 sunt internaţi pe secţia de Chirurgie Plastică şi „nu se aşteptă complicaţii majore”, iar 10 rămân la Terapie Intensivă. Dintre aceştia 10, unul singur a avut evoluţie favorabilă şi a fost detubat, dar pot apărea oricând complicaţii, potrivit medicilor.

„Nu s-a schimbat nimic în evoluţia lor peste noapte, dar asta nu este neapărat o veste bună. Ne putem aştepta oricând la apariţia unor complicaţii severe. Săptămâna care urmează vom începe intervenţiile chirurgicale, dar oricând pot apărea complicaţii”, a declarat un purtător de cuvânt al Spitalului Universitar.

Citeşte şi TOATE trupurile neînsufleţite de la INML au fost IDENTIFICATE. Legiştii au efectuat primele AUTOPSII

Un incendiu puternic s-a produs vineri seară la Club Colectiv din Bucureşti. 27 de persoane, majoritatea tineri, au murit în incendiu sau la scurt timp de la tragedie şi peste 180 de răniţi au ajuns la spitalele din Capitală cu arsuri de diferite grade. Zeci de persoane sunt în stare critică, iar medicii spun că moartea îi pândeşte în fiecare clipă.

Previziuni sumbre ale medicilor în cazul Colectiv: „Sigur vor mai fi persoane decedate”

Dosarul a fost preluat de Parchetul General, care face cercetări în cauză şi a ridicat imaginie surprinse de camerele de supraveghere în momentele cumplite din Club Colectiv.

În cursul zilei de sâmbătă, persoane care nu reuşiseră să ia legătura cu copiii, prietenii sau cunoscuţii lor şi nu i-au putut identifica la niciunul dintre spitalele care au preluat răniţii şi-au făcut curaj să meargă la IML pentru a afla dacă ai lor se aflau printre cei care nu au mai avut scăpare din clubul groazei. Sâmbătă după-amiază, pe uşa de la IML „Mina Minovici” s-a afişat lista morţilor din incendiu. Patru trupuri rămân neidentificate. Din păcate, bilanţul victimelor ar putea creşte, deoarece zeci de tineri sunt în stare critică în spitale, cu arsuri pe suprafeţe mari din corp, la cap şi la nivelul căilor respiratorii.

„Ieri aveam o fată arhitect, azi am o foaie cu un număr”, spunea devastat de durere tatăl unei tinere care şi-a găsit sfârşitul în haosul creat după izbucnirea incendiului.

Medic, mărturii din „cea mai grea gardă”: Nicio PEDEAPSĂ nu îi va aduce înapoi pe MORŢI, avem nevoie de ADEVĂR

O femeie de 38 de ani aflată pe lista decedaţilor era angajată la Club Colectiv. De fapt nu era nici măcar angajată, ci lucra acolo din când în când, la evenimente, după cum a povestit fratele ei, la România TV. Femeia nici măcar nu trebuia să fie la lucru, dar a acceptat să îi ţină locul unei colege. „Ea nu trebuia să lucreze acolo. O colegă trebuia să fie acolo.Avea 38 de ani. Nu ştiam că lucrează la acest club. Nu am cuvinte să vă spun ce am simţit. Am fost la IML, am recunoscut-o, mâine o ducem acasă”, a povestit bărbatul.

Sâmbătă dimineaţă mai erau 146 de răniţi internaţi în spitalele Floreasca, Universitar, Spitalul de Arşi, Elias, Bagdasar, Agripa Ionescu, Dimitrie Gerota, Spitalul Militar, Grigore Alexandrescu şi Budimex, dintre ei rămânând neidentificaţi, potrivit secretarului de stat din Ministerul de Interne, Raed Arafat. Acesta a precizat că doar zece dintre tinerii care au murit în urma incendiului din Club Colectiv au fost identificaţi.

INCENDIU ÎN CLUB COLECTIV. Cozi imense la centrele de transfuzii din Bucureşti. Apelul autorităţilor VIDEO

La spitalele din Capitală au ajuns 184 de persoane, dintre care 88 cu ambulanţele care au preluat răniţi de la locul tragediei, iar restul cu mijloace particulare de transport. Dintre aceştia mai sunt spitalizaţi 146, dintre care 15 la Spitalul Floreasca, 24 la Spitalul Universitar, 27 la Spitalul de Arşi, 16 la Spitalul Elias, 6 la Spitalul Pantelimon, 8 la Spitalul Sf. Ioan, 12 la Spitalul Militar, 25 la Spitalul Bagdasar, 8 la Spitalul Colţea, 4 la Spitalul Grigore Alexandrescu, 2 la Budimex, 4 la Spitalul Agripa Ionescu, al SRI, şi 3 la Spitalul Dimitrie Gerota, al MAI.

TRAGEDIE în Capitală. 10 tineri în stare critică la Spitalul de Arşi. „Decesul îi pândeşte în orice moment”

Dintre cei 26 de decedaţi în afara spitalului, mai erau 17 neidentificaţi. Din cei 146 internaţi, sunt 5 încă neidentificaţi şi se fac eforturi pentru stabilirea identităţii lor. La MAI nu există niciun document privind autorizarea activităţii desfăşurate în locaţia respectivă. Nu există documente prin care s-ar fi cerut aprobări din partea ISU pentru spectacol pirotehnic„, a declarat Raed Arafat.

 

Mărturii ŞOCANTE ale supravieţuitorilor din Club Colectiv. GLUMA făcută de solist când a văzut FLĂCĂRI – VIDEO

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că acţiunea coordonată desfăşurată de structurile din cadrul MAI şi MS, cu sprijinul MApN şi SRI, s-a desfăşurat în mod „optim” şi a subliniat solidaritatea bucureştenilor care s-au grăbit spre centrele de transfuzii pentru a dona sânge în orele imediat următoare tragediei. Ministrul a precizat că pentru ziua de sâmbătă există deja rezervele necesare de sânge şi plasmă care ar trebui să fie administrate victimelor şi a făcut un apel la concentrarea eforturilor şi pentru zilele următoare. „Solidaritatea bucureştenilor este extraordinară, e de apreciat. Multi au venit inca de azi noapte si centrul de transfuzii s-a deschis încă de la 1.30 azi noapte. Pentru a nu creea aglomeraţie, e important sa concentram efortul si pentru zilele urmatoare. Să nu ne ducem toţi azi, pentru că în momentul de faţă e asigurat necesarul de sânge. Centrele de donare de sânge deschise sunt cele din strada Constantin Caracas, de la Spit Militar si Centrul de la Spitalul Universitar”, a punctat Nicolae Bănicioiu.

Ministrul Sănătăţii a precizat că MApN a pus la dispoziţie două avioane pentru transport victime, care vor fi folosite în caz ca personalul medical va decide că este nevoie ca unele victime să fie transferate la alte spitale de arşi din ţară.

Martor ocular la tragedia din Capitală: „Ne-am călcat în picioare. Care a fost mai tare trăieşte”