Protest în Piața Constituţiei al românilor cu credite în franci elveţieni

Peste 700 de oameni se adunaseră duminică, în Piața Constituției din Capitală, pentru a cere conversia în lei a creditelor în valută, aceștia scandând lozinci împotriva Băncii Naționale și a băncilor comerciale.
Romania TV
25 ian. 2015, 13:24
Protest în Piața Constituţiei al românilor cu credite în franci elveţieni

Mitingul de protest organizat duminică, în Piața Constituției, de Grupul Clienților cu Credite în Franci (CHF) s-a încheiat în jurul orei 16.00, inițiatorii mișcării civice anunțând că intenționează să mai organizeze astfel de acțiuni în următoarele două săptămâni, atât în Capitală cât și în alte orașe din țară.

„Acum facem un plan de bătaie. Începând de azi va fi distribuită petiția din format digital, care poate fi printată pentru a se strânge semnături reale și pentru a avea valoare legală, juridică. Acesta este primul pas, după care urmează să începem organizarea în teritoriu și în București a altor mitinguri, în cel mult două săptămâni. Noi nu suntem profesioniști în mitinguri, dar considerăm că am avut rezultate foarte bune de la prima încercare și dorim să le dezvoltăm”, a declarat, pentru Agerpres, Daniel Teodorescu, organizator și membru al Grupului Clienților cu Credite în CHF.

Acesta a precizat că din estimările jandarmilor la mitingul de duminică au participat în medie 1.500 de oameni, dar s-a înregistrat și un vârf de 3.000-3.500 de oameni.

„Din estimările jandarmilor, la mitingul de azi am avut un vârf de 3.000 – 3.500 de persoane și o medie undeva la 1.500 de persone, ceea ce înseamnă că am avut succes, dacă luăm în considerare vremea și distanța de la care au venit oamenii. Am avut participanți din Bacău, Iași, Târgu Neamț, Suceava, Oradea. Dorim să dezvoltăm aceste acțiuni pentru a pune presiune mediatică pe factorii de decizie care ne pot ajuta în problema expusă. În două săptămâni vom programa un alt miting de amploare în București și zonele apropiate și alte mitinguri locale în zonele îndepărtate”, a spus Teodorescu.

CURS BNR: Francul elveţian, un nou MAXIM ISTORIC: Se apropie de 4,6 LEI

„Trebuie să învingem, să demonstrăm că noi suntem forța și nu băncile dictează. Trebuie să ajungem acolo unde ne-am propus, să avem conversia, așa cum am cerut-o noi și nu prin alte legi propuse pentru amânarea situației noastre. Suntem o problemă socială care trebuie rezolvată și nu amânată. Noi i-am numit pe parlamentari, iar ei trebuie să facă ceva pentru noi și nu pentru bănci. Am venit cu încredere că vom fi susținuți de autorități. Nu mai avem încredere în bănci și nici în Isărescu și nici în BNR. (…) Ni s-a promis că Statul va lucra în folosul nostru, dar vedem judecători arestați, procurori arestați, bancheri niciodată. În alte țări da, dar în România nu se întâmplă. Noi avem procese cu băncile în care justiția blochează dosarele noastre. Vrem o justiție corectă pentru că în ultimii ani noi trăim doar ca să ne plătim ratele”, a declarat, duminică, Cătălin Voivozeanu, unul dintre inițiatorii mișcării civice.

Protestatarii scandau „Afară cu francul din țară”, „Jos cămătarii”, „Conversia”, „Jos Isărescu”, „BNR, nu uita, asta este vina ta” și agitau pancarte pe care scriau „Banca = cămătar legalizat de BNR și de stat”, „BNR + Banca + Clienți = Vinovați, De ce doar noi suntem penalizați?”, „Statul dacă se ascunde, Isărescu cui răspunde?”, „Ianuarie 2007 — rata 400 CHF = 800 lei, ianuarie 2015 — rata 400 CHF = 1.800 lei”, „Je Swiss dator vândut”.

Citeşte şi Coşmar pentru românii cu rate în VALUTĂ. Cum scapi de CREDITELE în FRANCI ELVEŢIENI

Mitingul de protest din Piața Constituției este organizat de Grupul Clienților cu Credite în Franci (CHF), aprobarea fiind obţinută pânp la ora 16,00. Participanții solicită Guvernului, Camerei Deputaților, Băncii Naționale și băncilor comerciale convertirea în lei a creditelor în valută, respectiv a celor în franci, euro și dolari.

Solicitările membrilor acestui grup, peste 15.000 de membri acumulați într-o săptămână, au fost înaintate, marți, 20 ianuarie 2015, autorităților printr-un document, care cere dispunerea în regim de maximă urgență a unei inițiative legislative care să soluționeze situația gravă în care se găsește o bună parte a clienților băncilor care au contractat credite în orice valută străină (CHF, EUR, USD).

Citeşte şi Cum poate „interveni” guvernul pentru a scădea ratele românilor în franci, euro şi alte monede. Singura cale

Solicitarea conține și o propunere de text legislativ care prevede posibilitatea consumatorilor cu credite în valută străină (CHF, EUR, USD) de a opta pentru conversia în lei a creditelor în valută, la cursul de la data semnării contractului, plus o diferență de maximum 20%, indiferent de tipul de credit acordat (cu sau fără garanție) și interzicerea solicitării și aplicării oricăror altor comisioane, costuri și garanții suplimentare în procesul de conversie a creditelor.

De asemenea, se cere și interzicerea perceperii unei dobânzi anuale efective (DAE) mai mare în noua moneda de creditare. Pentru susținerea acestui demers legislativ, Grupul a lansat și o petiție online, care a strâns peste 20.500 de semnături în mai puțin de 5 zile.

Citeşte şi Vedete RUINATE de creditul în franci. Ce cuplu din showbizul românesc riscă să piardă casa

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Kimi Antonelli românului-minune din motorsport!
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT