PSD anunţă moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu. „Ar fi mai bine ca acesta să plece”

Daniel Suciu, deputat PSD, a declarat că incendiul produs la Institutul "Matei Balş" din Capitală arată că autorităţile nu au învăţat nimic din tragediile produse în spitalele din România în ultimele luni. Parlamentarul susţine că social-democraţii trebuie să depună o moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii, precizând că "ar fi mult mai bine ca acest ministru sa plece".
Razvan Mihalascu
29 ian. 2021, 14:59
PSD anunţă moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
Vlad Voiculescu, în doliu!

PSD anunţă moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii, în urma incendiului produs vineri dimineaţă la Institutul „Matei Balş” din Capitală. Deputatul social-democrat Daniel Suciu i-a criticat în termeni duri pe guvernanţi.

„Este al şaptelea incident în spitalele din România din ultimele câteva luni şi nu ne încălzeşte cu absolut nimic ca ministrul Sănătății se războiește cu responsabilul pe vaccinare. Este absolut incredibil că primarul general al Capitalei nu răspunde la telefon sau are telefonul închis.

Este inadmisibil ca vicepremierul României, domnul Dan Barna, să spună, oarecum senin, că după fiecare tragedie mai avem câte ceva de învaţat şi ne perfecționăm”, a precizat deputatul PSD, Daniel Suciu.

Citeşte şi: Primele audieri după incendiul de la Institutul Matei Balș. Patru asistente, audiate de Poliția Capitalei

PSD anunţă moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii. „Pasarea responsabilităţii de la unul la altul nu ajută la absolut nimic”

Parlamentarul social-democrat a afirmat că este „absolut nevoie” să fie luate măsuri în domeniul sănătăţii.

„Chiar cred ca este absolut nevoie să se facă ceva în acest domeniu. Toate semnalele de alarmă pe care le-am tras de-a lungul vremurilor n-au fost luate în considerare. (…)

Până la urmă, s-a întâmplat încă o tragedie şi pasarea responsabilităţii de la unul la altul nu ajută la absolut nimic. Se pare că nu am învăţat nimic din toate aceste tragedii”, a precizat Daniel Suciu, conform Ziare.com.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu aruncă vina pe Guvern pentru incendiul de la Matei Balș. ”Sunt deja 7 spitale care au ars în ultimele luni”

Deputatul PSD a mai precizat că depunerea unei moţiuni simple împotriva ministrului Sănătăţii a devenit „obligatorie”.

„Noi credeam că domnul Tătaru este un exemplu de ‘aşa nu’, dar se pare ca domnul Voiculescu îl întrece cu brio chiar şi pe domnul Tătaru. Este absolut obligatorie o moţiune simplă, dar ar fi mult mai bine ca acest ministru sa plece”, a menţionat Suciu.

Citeşte şi: Cinci pacienți au murit, de fapt, în urma incendiului de la Institutul Matei Balș. Ministrul de Interne a confirmat

PSD spulberă Guvernul Cîţu. „Guvernanții sigur vor pasa vina altora. Ei sunt ocupați să se bată pe funcții și pe șpăgi”

De asemenea, PSD a criticat autorităţile pe care le acuză că nu au luat măsuri pentru a preveni tragedii, precum incendiul de la Institutul Matei Balş”.

„După tragedia de la Spitalul Județean Piatra Neamț guvernarea liberală a promis că va face controale, că vor introduce noi proceduri, că vor lua măsuri ca astfel de incendii să nu se mai repete! Au avut bani cu nemiluita! Au avut libertate de decizie absolută! Au știut că în tratarea cauzelor severe de COVID-19 se folosește oxigenul, ceea ce reprezintă un risc de incendiu suplimentar.

Ce au făcut în tot acest timp pentru a preveni aceste riscuri?

Câte spitale mai trebuie să ardă ca acest Guvern să înțeleagă că este vorba de o problemă grava și generalizată?

Cine răspunde pentru numărul tot mai mare de victime?

Guvernanții sigur vor pasa vina altora. Ei sunt ocupați să se bată pe funcții și pe șpăgi! Acesta este rezultatul incompetenței, al nepăsării, al superficialității, care ne umple de revoltă”, au precizat reprezentanţii PSD, pe Facebook.

Citeşte şi: Florin Cîţu, somaţie dură după incendiul de la Matei Balş. „Aşa nu mai merge! Faceţi-vă treaba, altfel plecaţi cu toţii acasă”

„E de neacceptat să mai stați pe funcții după o astfel de dramă!”

„Au murit prea mulți români din cauza unor incompetenți! Trebuie să spunem stop! Ajunge! E de neacceptat să mai stați pe funcții după o astfel de dramă! Dacă mai aveți o fărâmă de onoare, dați-vă demisia! Dacă nu, Iohannis și Cîțu – cereți demisii azi! Și de la Ministerul Sănătății și de la toate celelalte instituții vinovate de acest tablou al spitalelor în flăcări!”, au mai precizat social-democraţii.

Citeşte şi: Victor Ciutacu cere demisia lui Raed Arafat după incendiul de la Matei Balş. „Să se ducă la Obregia să ia o pauză. Să coordoneze intervenţia, nu să ţipe la lume”

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Fostul campion care a ajuns de 13 ori la dezintoxicare. Mama sa i-a cumpărat inclusiv un loc în cimitir, dar finalul a fost unul fericit
Capital.ro
Mii de pensionari riscă să rămână fără pensii. Fondul a pierdut jumătate din economii: Vinovăția urmează să fie stabilită
Playtech.ro
Când pot fi amendați șoferii pentru muzica dată tare sau claxonat excesiv. Prevederile din Codul Rutier
Adevarul
În ce orașe din România e cel mai scump să locuiești
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Maseuzele din Cluj, diagnosticate cu lepră, au avut zeci de clienţi. Printre aceștia s-au numărat chiar și artiști de la Untold
iamsport.ro
Cutremurător! Fostul căpitan din SuperLiga a ajuns să cerșească pe străzi: 'A ajuns boschetar, mi-a cerut un leu'
MediaFlux
Cum arată astăzi Adriela Morar, fosta concurentă de la „Dansez pentru tine”. Cu ce se ocupă în 2025
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul