Şcoli şi grădiniţe închise în Bucureşti, la vizita Papei Francisc. Lista unităţilor de învăţământ închise pe 30 şi 31 mai

Şcolile şi grădiniţele din Bucureşti aflate pe o rază de 1-2 km pe traseul Papei Francisc vor fi închise pe 30 şi 31 mai, a anunţat vineri primarul Capitalei, Gabriela Firea. 
Romania TV
24 mai 2019, 09:19
Şcoli şi grădiniţe închise în Bucureşti, la vizita Papei Francisc. Lista unităţilor de învăţământ închise pe 30 şi 31 mai

„În ceea ce privește organizarea propriu-zisă pentru zilele de 30 și 31, până pe 2 iunie în colaborare cu Inspectoratul Școlar General care a discutat cu Federațiile Cadrelor Didactice și asociațiile de părinți, s-a convenit asupra unei soluții agreate de toți cei implicați, ca în zilele de 30 și 31 mai cursurile din grădinițe, școli și licee, de pe traseul principal al suveranului Pontif să fie suspendată, cât și unitățile de învățământ de pe o rază de 1,2 km adiacentă traseului oficial”, a anunţat vineri Gabriela Firea.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti va transmite fiecărei unităţi decizia.

Şcolile din Miercurea Ciuc vor fi închise în data de 31 mai, în contextul vizitei Papei Francisc la Şumuleu Ciuc, a hotărât Ministerul Educaţiei Naţionale, la solicitarea Consiliului Judeţean Harghita.

Inspectorul şcolar general adjunct, Cristinel Glodeanu, a declarat presei că, în avans de 31 mai, consiliile de administraţie ale fiecărei şcoli vor decide un program de recuperare a orelor pierdute, care va fi comunicat Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Citeşte şi: O nouă minivacanţă pentru români. Angajaţii de la stat şi de la privat vor avea trei zile libere

DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, cu creditul de la bancă dacă persoana care a împrumutat banii a încetat din viață. Cine este obligat să plătească ratele
Capital.ro
Marele actor pe care l-a pierdut România. A fost o emblemă a țării
Playtech.ro
Vești bune pentru românii fără asigurare, dar care suferă de boli cronice. Ce au decis autoritățile
DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Adevarul
Mărturia unui mercenar cubanez care a dezertat din armata rusă: „Ne loveau pentru a scoate frica din noi”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Dușmanul invizibil din casă. Ține-l la distanță cu aceste trucuri eficiente
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Accident naval în Tulcea, pe brațul Sulina! Cinci persoane au ajuns la spital, după ce o barcă a intrat în mal
Cancan.ro
BREAKING! Ilie Bolojan taie pensiile speciale: Vor fi ATACATE! A făcut anunțul bombă în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Unde sunt radarele fixe din România, detaliul esențial oferit de Poliția Română. Aici se...
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Elena Udrea! Autoritățile au luat decizia deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
O fetiță de 9 ani a îndurat șase ore de chin până când a murit. Propria mamă a lăsat-o în mașină, în soare, cât ea era la muncă
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Avertismentul oamenilor de știință. Rotația Pământului se accelerează în mod neașteptat. Cea mai scurtă zi din istorie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pion într-un joc diplomatic controversat. Ce s-a întâmplat cu femeia vândută de Nicolae Ceușescu unui canibal african