Consiliul Concurenţei a demarat un proiect finanţat din fonduri externe nerambursabile pentru implementarea unui sistem informatic bazat pe o platformă…
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, în contextul discuţiilor privind intenţia Primăriei de schimbare a regimului aplicaţiilor de taximetrie, că aceste…
Consiliul Concurenţei investighează două companii privind o posibilă trucare a unor licitaţii organizate de Romsilva, Direcţia Silvică Hunedoara, pentru atribuirea…
Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile a 25 bănci, Instituţii Financiare Non-Bancare (IFN), societăţi de leasing, asociaţii profesionale…
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care OMV Petrom preia contractele de furnizare de combustibil de aviație încheiate de compania Eurospeed…
Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, şi alţi patru reprezentanţi ai instituţiei au fost decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul…
Consiliul Concurenței a demarat o analiză, la sesizarea Ministerului Agriculturii, pentru a determina cauzele scumpirii accelerate a alimentelor în această…
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că aşteaptă explicaţiile Consiliului Concurenţei privind creşterea preţurilor unor alimente, în…
Procesul de dezabonare a utilizatorilor de servicii multiplay (televiziune, internet fix şi telefonie mobilă) este foarte complicat, începând cu contactarea…
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat că în această perioadă au fost intensificate controalele la benzinării pentru a verifica…