Traian Băsescu, semnal de alarmă pentru Joe Biden. „Putin poate să-şi amplaseze rachetele în Crimeea. E un pericol major pentru Europa”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a reacţionat, după ce Joe Biden a depus jurământul pentru a deveni al 46-lea preşedinte al Statelor Unite. Europarlamentarul a subliniat că Biden va avea "cea mai mare problemă" de a reunifica poporul american deoarece "naţiunea este extrem de divizată, însă trebuie să consolideze politica externă cu Europa, deoarece, în lipsa unui acord cu Rusia, "Putin poate să-şi amplaseze rachetele cu rază medie de acţiune în Crimeea, spre exemplu, ceea ce înseamnă un pericol de securitate major pentru Europa".
Razvan Mihalascu
20 ian. 2021, 22:20
Traian Băsescu, semnal de alarmă pentru Joe Biden.

Traian Băsescu a comentat, în direct, la România TV, discursul rostit de Joe Biden la depunerea jurământului de preşedinte.

„Biden are cea mai mare problemă la el acasă, adică trebuie să reunifice poporul american. Va fi greu, enorm, pentru că a fost ales cu 81 de milioane de voturi, dar Donald Trump a obţinut 75 de milioane de voturi. Naţiunea este extrem de divizată, de aceea şi discursul lui Trump a vizat strict problematica împăcării celor două tabere – republicani şi democraţi.

America nu poate să fie puternică dacă nu e puternică în interior în primul rând. În ceea ce ne priveşte, ştiu foarte bine cum gândeşte politica externă preşedintele Biden. Am discutat-o de multe ori în cele două mandate”, a declarat Traian Băsescu, la România TV.

Citeşte şi: Cadourile primite de Joe Biden şi Kamala Harris la ceremonia de învestire. Vaze de câte 15 kg, tablouri şi steaguri VIDEO

Traian Băsescu, despre politica externă a lui Joe Biden faţă de România. „Nu vor exista surprize”

„Înţeleg foarte bine şi înţeleg foarte bine ce va face. Nu se va mai interesa sau nu va mai prezenta interes deosebit Asia Centrală. Este de văzut dacă va reveni în Orientul Mijlociu, în condiţiile în care se pare că Turcia a avut un mandat de la Trump să intre în Siria să fie un jucător major în Orientul Mijlociu.

În ceea ce ne priveşte, în mod cert va continua politica de consolidare a flancului estic pentru că dânsul a lansat această politică pe care susţinut-o preşedintele Obama în summitul NATO din Ţara Galilor din 2014.

În ceea ce ne priveşte, nu vor exista surprize. Avem însă probleme extrem de acute pe care doar America poate rezolva pentru noi şi pentru Europa”, a explicat Băsescu.

Citeşte şi: Klaus Iohannis l-a felicitat pe Joe Biden. Ce mesaj i-a transmis președintele României

Băsescu: „Europenii vor cere preşedintelui Biden să reintre în negociere SUA – Federaţia Rusă”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a amintit că Donald Trump „nu a dorit să mai negocieze prelungirea acordului pentru rachetele nucleare cu rază medie de acţiune, ceea ce înseamnă rachetele cu rază de acţiune de 5.500 de kilometri”.

„Până la expirarea acestui acord, care s-a întâmplat în octombrie anul trecut, Federaţia Rusă trebuia să-şi ţină rachetele cu rază medie de acţiune dincolo de Urali. În momentul de faţă nu mai există un acord americano-rus şi Putin poate să-şi amplaseze rachetele cu rază medie de acţiune în Crimeea, spre exemplu, ceea ce înseamnă un pericol de securitate major pentru Europa”, a avertizat europarlamentarul.

Băsescu consideră că diplomaţii din UE îi vor cere preşedintelui SUA să negocieze cu Rusia.

„În mod cert, europenii vor cere preşedintelui Biden să reintre în negociere SUA – Federaţia Rusă pentru rachetele cu rază medie de acţiune cu încărcătură nucleară”, a afirmat fostul preşedinte.

Citeşte şi: Joe Biden, înţepături la adresa lui Donald Trump în primul discurs în calitate de preşedinte al SUA: „Democraţia a învins. Avem multe de reparat, de vindecat”

Traian Băsescu: „Politica preşedintelui Trump a fost una de izolare”

„Un alt exemplu care de asemenea ne afectează. În luna februarie expiră aşa numitul acord START. Este vorba despre acordul pentru rachete balistice intercontinentale, tot cu încărcături nucleare. Biden nu a vrut să accepte prelungirea acestui acord până la negocierea unui alt acord, propunere pe care Moscova a făcut-o. Preşedintele Trump a refuzat această prelungire.

Revenirea SUA la acordul climatic de la Paris. Este vitală din punct de vedere al competitivităţii. O Americă care n-ar respecta condiţiile de reducere a emisiilor de carbon şi n-ar trebui să facă investiţii pentru ca producţia ei să nu mai genereze emisii de carbon ar fi o Americă ce ar putea veni pe piaţa europeană cu preţuri mult mai scăzute decât preţurile la produsele europene care vor avea inclus şi costul eliminării emisiilor de carbon până în 2030.

Sunt exemple în care Europa este dependentă de SUA şi SUA trebuie să revină în acordurile pe care le-au avut”, a subliniat Băsescu.

„Politica preşedintelui Trump a fost una de izolare. Preşedintele Trump şi China au refuzat în principiu multilateralismul. Asta a lăsat Uniunea Europeană în afara jocurilor politice la nivel global pentru că faptul că nu suntem o putere nucleară majoră a făcut din UE o structură care nu mai era băgată în seamă.

Revenirea la deciziile multilaterale alături de SUA, în politici concertate, va da din nou Europei posibilitatea să se pronunţe şi să influenţeze deciziile la nivel global”, a explicat fostul preşedinte.

Băsescu: „Capitalismul care a ajuns aproape la o globalizare generalizată trebuie remodelat”

„Ceva este în neregulă cu sistemul nostru. Am afirmat în Parlamentul European că semnalul dat prin intrarea în Capitoliu este doar semnalul decisiv prin care trebuie să înţelegem că trebuie să găsim soluţii de gestionare, de modelare a globalizării care a dus la concentrare a 95% din avuţia planetei în mâna a 1% din populaţia planetei.

Capitalismul care a ajuns aproape la o globalizare generalizată trebuie remodelat. Statele, oamenii politici nu mai pot spune că e decizia multinaţionalelor şi să facă ce vor pentru că nu managerii, directorii, proprietarii de multinaţionale sunt aleşi, ci politicienii.

Politicienii trebuie să aibă curaj să modeleze procesul de globalizare pentru că altfel societăţile democratice vor fi absolut deschise la populismul ieftin.

De asta a fost posibil ca 75 de milioane de american să-l voteze pe Trump. De asta a fost posibil ca la noi să apară AUR, de asta e posibil ca în Italia să fie forţe de extremă dreapta, extrem de puternice, de asta înfloresc forţele de extremă dreapta în Germania.

Populismul extremist începe să prindă rădăcini pe fondul faptului că politicienii nu modelează drumul procesului de globalizare, iar America este prima responsabilă pentru că este cea mai mare putere economică. Este prima responsabilă să se aşeze alături de UE şi să treacă prin reglementări la o modelare a procesului de globalizare”, a conchis Traian Băsescu.

Citeşte şi: Joe Biden a devenit oficial al 46-lea preşedinte al SUA. El a depus jurământul, LIVE VIDEO de la ceremonie

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Fosta proprietară a apartamentului în care a stat Vlad, declarații tulburătoare: „Puteam fi eu în locul ei”
Fanatik.ro
FCSB, din nou o forță după revenirea lui Laurențiu Reghecampf? Daniel Pancu, despre tandemul Gigi Becali - Reghe: „Acolo e cheia!”
Capital.ro
EXCLUSIV Lipsa de predictibilitate pune presiune pe afacerile din România. Mihai Daraban, CCIR: Mediul de business nu este un sac de box
Playtech.ro
Satele în care o casă costă doar 3.000 de euro. Tinerii au început să cumpere tot mai multe proprietăți
Adevarul
Schița Guvernului Mureșan. Cum își împart PNL, USR și UDMR portofoliile cheie SURSE
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În ce stare se află angajatul surprins de deflagrația de la Uzina Mecanică Sadu! Primul mesaj transmis de reprezentanții fabricii de armament
iamsport.ro
S-a întâlnit cu Chiricheș după derapajul lui Becali și a fost marcat de ce i-a spus jucătorul de la FCSB: ”Am simțit durerea”
MediaFlux
Putin pregătește o armă secretă. Racheta Dan-T schimbă soarta lumii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte