INCENDIU COLECTIV. Trei poveşti de dragoste au fost mistuite de flăcările din clubul morţii

INCENDIU COLECTIV. Trei chitarişti, printre care unul chiar din trupa Goodbye to Gravity, care a susţinut concertul, au murit în club. Tinerii îşi ţineau iubitele de mână când au părăsit această lume.
Romania TV
02 nov. 2015, 13:24
INCENDIU COLECTIV. Trei poveşti de dragoste au fost mistuite de flăcările din clubul morţii

Alexandru sau Ciufulici, cum îl ştiau prietenii, petrecea alături de iubita lui, Raluca, vineri seara în clubul Colectiv. El chitarist, ea iubitoare a rock-ului. Lansarea noului album era un prilej să se distreze.

Prietenii i-au căutat toată ziua prin spitale. Au sperat continuu că îi vor găsi în viaţă, că cineva a uitat să-i treacă pe liste. Din păcate însă, veştile au fost dintre cele mai sumbre: Alexandru nu a supravieţuit tragediei. Iar odată cu el a murit şi povestea frumoasă a dragostei lor.

Raluca a supravieţuit şi luptă acum să trăiască, la Spitalul Bagdasar Arseni, acolo unde este internată cu arsuri grave.

Şi unul dintre chitariştii trupei Goodbye to Gravity, Mihai Alexandru, a murit tot lângă iubita sa, cea care venea mereu mândră la toate concertele lui. Nu l-a ratat nici pe acesta, care a fost şi ultimul pentru amândoi. Tinerii se pregăteau să se căsătorească.

Printre morţi se află şi Laurenţiu Varlan, chitarist al trupei ,,Up to eleven”. El a fost identificat de familie printre morţii de la IML. Avea 30 de ani şi în momentul tragediei era de mână cu iubita. Fata a fost găsită câteva ore mai târziu, la spitalul Griviţa.

Adi Manolovici era unul dintre apropiaţii lui Laurenţiu şi cu greu îşi stăpâneşte lacrimile când vorbeşte de prietenul pe care l-a pierdut în clubul groazei.

LISTA OFICIALĂ a victimelor din Club Colectiv

Un incendiu puternic s-a produs vineri seară la Club Colectiv din Bucureşti. 137 de persoane sunt inzernate în total, din care 57 sunt în stare gravă şi foarte gravă. Cel mai tânăr dintre pavienţi are doar 15 ani.

Previziuni sumbre ale medicilor în cazul Colectiv: „Sigur vor mai fi persoane decedate”

Dosarul a fost preluat de Parchetul General, care face cercetări în cauză şi a ridicat imaginie surprinse de camerele de supraveghere în momentele cumplite din Club Colectiv.

În cursul zilei de sâmbătă, persoane care nu reuşiseră să ia legătura cu copiii, prietenii sau cunoscuţii lor şi nu i-au putut identifica la niciunul dintre spitalele care au preluat răniţii şi-au făcut curaj să meargă la IML pentru a afla dacă ai lor se aflau printre cei care nu au mai avut scăpare din clubul groazei.

Sâmbătă după-amiază, pe uşa de la IML „Mina Minovici” s-a afişat lista morţilor din incendiu. Din păcate, bilanţul victimelor ar putea creşte, deoarece zeci de tineri sunt în stare critică în spitale, cu arsuri pe suprafeţe mari din corp, la cap şi la nivelul căilor respiratorii.

„Ieri aveam o fată arhitect, azi am o foaie cu un număr”, spunea devastat de durere tatăl unei tinere care şi-a găsit sfârşitul în haosul creat după izbucnirea incendiului.

Medic, mărturii din „cea mai grea gardă”: Nicio PEDEAPSĂ nu îi va aduce înapoi pe MORŢI, avem nevoie de ADEVĂR

Ministrul Sănătăţii a precizat că MApN a pus la dispoziţie două avioane pentru transport victime, care vor fi folosite în caz ca personalul medical va decide că este nevoie ca unele victime să fie transferate la alte spitale de arşi din ţară.

CITEŞTE ŞI:

Semne care au prevestit tragedia din clubul morţii. Mai mulţi tineri ştiau de incendiu cu ceva timp înainte

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa bunicilor Vlăduței Lupău. Cântăreața s-a întristat când a ajuns acolo
Fanatik.ro
Câți bani au primit Shakira și Justin Bieber pentru prezența la Cupa Mondială 2026. Sumele sunt uriașe
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 23 iulie. Unde se găsește cea mai ieftină benzină și motorină
Playtech.ro
Ce trebuie să faci înainte să părăsești locuința închiriată ca să nu pierzi bani
Adevarul
Reportaj în Ungaria de Est, paradisul cultural și acvatic de la granița României. Cât costă un sejur în tărâmul cetăților și băilor termale
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere imensă la Dinamo! S-a stins din viață un fost jucător important al clubului din Ștefan cel Mare
iamsport.ro
O echipă din România și-a batjocorit jucătorii și angajații: ”Și-au amanetat bijuteriile pentru bani de cozonac! Sunt neplătiți de 6 luni, nu mai recuperează nimic, clubul e în faliment”
MediaFlux
Femeile ies mai devreme la pensie. Modificările aduse de noua lege și cum se aplică
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România