Ultimul mesaj al Roxanei Donisan, românca sfâşiată de rechini în Egipt. Părinţii, detalii cutremurătoare

Românca ucisă sâmbătă de rechin în Egipt, la sud de oraşul Hurghada, era din judeţul Suceava. Femeia, în vârstă de 44 de ani, era funcţionară la Direcţia de Finanţe şi nu era căsătorită. Părinţii au povestit marţi seară ultimele clipe din viaţa româncei care a sfârşit în fălcile rechinilor.
Alina Costache
05 iul. 2022, 23:03
Ultimul mesaj al Roxanei Donisan, românca sfâşiată de rechini în Egipt. Părinţii, detalii cutremurătoare

Roxana Donisan a plecat în vacanţă cu ultimul bilet prins la excursia din Egipt, dar a sfârşit între fălcile celor mai periculoşi rechini din lume. Acum, părinții Roxanei Donisan, Rodica și Gheorghe, împietriți de durere, spun că le-a sărit inima din piept de la prima știre despre atacul unui rechin asupra unei turiste românce în stațiunea egipteană Hurghada, știind că și fiica lor se afla în vacanță acolo. Mama ei povestește că Roxana era îndrăgostită de această stațiune, era pentru a treia oară acolo, după ce a găsit o ofertă de ultim moment, cu ultimul loc liber în avion. De data asta și-a luat două sejururi, ca să aibă timp suficient să se bucure de mare și vacanță.

Noi detalii şocante. Roxana Donisan ar fi fost ucisă de un rechin Mako, cel mai rapid din lume. Care a fost ghinionul româncei

„Îi plăcea foarte mult în Egipt, la Hurghada. Înainte de pandemie a făcut filmări cu delfini, scufundări… Azi (luni – n.r.) trebuia să se întoarcă și duminică s-a dus să înoate. Când am văzut la televizor știrea cu rechinul mi-a sărit inima din loc. Am rugat-o pe o vecină care are un telefon performant să-i trimită un mesaj. N-a mai răspuns. Emilia, vecina, m-a liniștit, că probabil nu a luat telefonul la plajă, că nu merge internetul… ce să nu meargă… Joi am vorbit ultima dată cu ea… Duminică s-a dus la ultimul înot și s-a dus la moarte”, spune mama Roxanei.

Ne arată fotografii cu fiica ei, unicul copil, din alte vacanțe, pentru că Roxanei îi plăcea foarte mult să călătorească. Malaiezia…, Singapore…, China…, Grecia…. „Tare cuminte a fost… Ne-a ascultat… Pe 28 iunie, la ora 14.44, am primit ultimul mesaj de la ea”, spune Rodica Donisan.

Tatăl Roxanei își amintește cât de mult îi plăcea Roxanei să meargă la casa bunicilor, la Voroneț. „Ea îmi dădea curaj, îmi dădea putere. Era un om perfecționist, în tot ce făcea. Îi plăcea să meargă în Egipt pentru scufundări pentru că era apa cristalină, curată”, spune Gheorghe Donisan abia stăpânindu-și hohotele de plâns. Despre ultimele clipe ale Roxanei a aflat de la autorități și din presă: „Ea a ajuns până la geamandură. Acolo apa e de maximum 2 metri, unde a înhățat-o rechinul. Sunt poze făcute de un turist de pe vasul care era imediat dincolo de geamandură. El a alertat… Nu avea nimeni curajul să sară în apă să o salveze. (…) Când a venit poliția la ușă să ne ceară date personale și a întrebat dacă locuiește aici, mi-a cerut numărul de telefon, i l-am dat și n-a trecut un sfert de oră și m-a sunat consulul din Egipt, care a spus că e vorba de fata noastră. Prima informație a fost că a reușit să ajungă până la mal, asta înseamnă că nu era distanță mare și confirmă că de pe vas cineva filmase lupta. De la societatea de turism mi-au spus ce mi-a spus și consulul. Azi am făcut toate demersurile pentru certificatul de deces și aducerea ei acasă. Domnul consul mi-a promis că într-o săptămână o aducem”.

Cazul „Roxana Donisan” se amplifică. Turiştii români acuză egiptenii de muşamalizare: „Au spus ca e motorina, ulei în apă, nimic de rechini”
Privește cu durere fotografiile Roxanei, din copilărie, din facultate și din vacanțe, ultima – în care a plecat cu o ofertă last minute, cu ultimul bilet și un timp dublu față de cât mergea de obicei – fiind și cea din urmă.

La serviciu, la Administrația Financiară, în biroul în care a lucrat Roxana, mai este acum doar o candelă aprinsă în memoria ei. Una dintre colege, Violeta Apetrea, spune că de luni, 4 iulie, ar fi trebuit să revină la serviciu. O altă colegă, Anca Boca, și-a amintit cât de fericită era Roxana că a prins oferta last minute: „Era foarte fericită că pleacă în această vacanță, abia aștepta să ajungă. Au sunat-o de la agenția de turism că au un loc, era ultimul bilet la avion”, scrie Monitorul de Suceava.

Monica Tatoiu şi-a anulat vacanţa în Egipt. Cazul româncei ucise de rechin în Marea Roşie a speriat-o. „Am mai avut o experienţă similară acum 12 ani”
Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a confirmat decesul turistei din România şi a precizat că familia victimei a fost informată.  Ambasada României de la Cairo a precizat că informaţia privind decesul româncei i-a fost frunizată de agenţia de turism prin care femeia mersese în concediu în Egipt. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat că Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, duminică, de către agentul unei companii de turism cu privire la decesul unui cetăţean român de sex feminin aflat în vacanţă în staţiunea Hurghada, Egipt.

 

DailyBusiness
Concediile medicale, sub lupă. Ministerul Sănătății investighează posibile abuzuri sistemice: Nu mai accept să plătim vacanțe inventate
Spynews
Bacalaureat 2025. Rezultatele finale din sesiunea de vară au fost publicate. Vezi ce notă ai luat la fiecare probă
Bzi.ro
Ion Țiriac, cadou fabulos pentru Kira Hagi! A aparținut Ducesei de Kent
Fanatik.ro
Pe urmele panterei negre scăpate de bulgari. Ce spune primarul din Prundu, locul de unde s-a dat alarma: ”Am fost și eu acolo. Le-am zis cetățenilor să evite locul”
Capital.ro
Călin Georgescu ia măsuri. Anunțul serii făcut de fostul candidat. Am demarat acțiuni legale
Playtech.ro
Obligatoriu pentru toți stăpânii de animale din România. Ce trebuie să facă în zilele caniculare, legea este clară
DailyBusiness
Ministrul Muncii: „Fără excepții!” Sporul pentru condiții vătămătoare, plafonat la 300 de lei pentru toți angajații din sectorul public
Adevarul
Spectacol și doliu la Phenian. Kim Jong Un, omagiu pentru soldații nord-coreeni căzuți pe frontul din Ucraina. Cum a apărut la televiziune
wowbiz.ro
WOWbiz EXCLUSIV: Irina Columbeanu a sosit ÎN MARE SECRET în România! Avem primele imagini de la aeroport
Spynews
Andreea. Amelia. Teodora. Numele primelor trei ispite feminine, din sezonul 9, Insula Iubirii, care începe din 21 iulie, la Antena 1!
Spynews
Tatăl lui Nicușor Dan a murit! Doliu în familia președintelui României
Evz.ro
Călin Georgescu s-a făcut foc și pară. Acuză că i s-a falsificat cartea
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
Sebastian, un băiat de doar 12 ani, s-a stins din viață după o provocare de pe TikTok. Mesajul sfâșietor al părinților: „Vă rugăm, vorbiți cu copiii voștri”
Cancan.ro
Victor, un elev din București, a luat 8.70 la Istorie Ce notă finală a obținut după ce a făcut contestație: 'Am plâns'
Playsport.ro
Semnele de pe ecranul telefonului tău pot arăta că ești spionat. Microfonul sau camera...
Capital.ro
Românii achită 500 de lei către stat. Măsura e valabilă în toată țara. Se aplică începând cu 4 iulie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul tragediei din Vâlcea, în care Eduard și George au ars de vii într-un accident groaznic, la doar 23 și 24 de ani! Erau urmăriți ca în filme de polițiști
Mihai Leu, în continuare în stare gravă! Mesajul transmis de Institutul Clinic Fundeni
MediaFlux
Document obligatoriu impus de ANAF. 30 iunie e data limită de depunere la Fisc
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arborii exotici au prins rădăcini și la noi. Fructul minune bogat în vitamina C care s-a aclimatizat perfect și aduce profit fermierilor