Vouchere de 1.600 de lei, ordinul a apărut în Monitorul Oficial DOCUMENTUL care schimbă regulile

În 2024, voucherele de vacanță sunt de 1.600 de lei pentru profesorii și angajații din Învățământ, dar se impozitează cu 20%, dublu față de anul trecut.
Filip Stan
29 mai 2024, 17:07
Vouchere de 1.600 de lei, ordinul a apărut în Monitorul Oficial DOCUMENTUL care schimbă regulile

Vouchere profesori 2024. Acestea vor fi acordate în acest an după noi reguli care au intrat în vigoare începând cu prima zi a anului. Categoria de angajați care va beneficia prima de 1.600 de lei.

De la 1 ianuarie 2024 au intrat în vigoare noi reguli cu privire la acordarea voucherelor de vacanță pentru bugetari. Astfel prima categorie care va primi bani de la stat sunt angajaţii din învăţământ.

În 2024, valoarea tichetele de vacanță este de 1.600 de lei pentru angajații din Învățământ, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Voucherele de vacanță se impozitează cu 20%, conform actualelor prevederi legale, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI).

Vouchere sociale 2024. Lovitură grea pentru pensionarii care au CARDURI de ALIMENTE. Vor primi mai puțini bani  

Este vorba despre despre ordinul de ministru nr. 4.440 din 15 mai 2024. Ordinul publicat în Monitorul Oficial modifică anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4072/2023 pentru aprobarea Regulamentului de acordare a voucherelor de vacanță pentru unitățile/instituțiile de învăţământ de stat, în Ministerul Educaţiei şi în alte instituții publice din subordinea/coordonarea acestuia, pentru anii 2023 — 2026.

Primesc aceste vouchere de 1.600 de lei cei care au salarii nete de până la 8.000 lei inclusiv, prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază din luna acordării acestora, conform documentului citat anterior.

La articolul 3, după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alin. (7) și (8), cu următorul cuprins:

„(7) Pentru personalul din sistemul de învățământ se acordă anual vouchere de vacanță în cuantum de 1.600 lei, în perioada 1 ianuarie 2024—31 decembrie 2026, ale căror salarii nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază din luna acordării acestora.

(8) Pentru personalul din sistemul de învățământ în calculul salariului net cuvenit funcției de bază de până la 8.000 lei sunt incluse toate drepturile salariale aferente funcției de bază.”

Profesorii angajați pe mai mult de o normă
La articolul 4, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins: „(5) Personalul angajat cu mai mult de o normă/post beneficiază de vouchere de vacanță în cuantum de 1.600 de lei/an, în condițiile prezentului articol.”

Sumele reprezentând voucherele de vacanță sunt supuse impozitării
La articolul 10, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins: „(6) Pentru sumele reprezentând vouchere de vacanță se calculează și se rețin contribuții pentru asigurări sociale de sănătate și sunt supuse impozitării în luna în care au fost acordate beneficiarului.”

Ordinul publicat în Monitorul Oficial poate fi consultat mai jos:

În 2023, valoarea voucherelor de vacanță era de 1.450 de lei. Suma de 1.450 de lei a fost impozabilă în luna în care beneficiul a fost acordat, iar potrivit Codului Fiscal, impozitul pe venit este de 10% în acest caz. Concret, angajații care au primit aceste vouchere au plătit 145 de lei impozit. Cu alte cuvinte, dacă din suma de 1.450 s-a scăzut 145 de lei, profesorii au rămas cu 1.305 lei.

ordin_vouchere-vacanta-2024

În 2024, conform prevederilor legale, chiar dacă suma pentru vouchere a crescut până la 1.600 de lei, se aplică impozitul pe venit de 10% și încă 10% contribuția de asigurări sociale de sănătate. 20% din 1.600 de lei înseamnă 320 de lei. Dacă scădem 320 din 1.600 de lei, atunci diferența este de 1.280 de lei. Spre deosebire de anul trecut, profesorii sunt pe minus cu 25 de lei.

Se dau 2.000 de lei de la stat fără să-i mai dai înapoi. Cine poate lua banii. Voucherele Materna au ajuns deja la mame

Sindicatele din Educației au solicitat ministrului Educației, Ligia Deca, să ia, în regim de urgență, măsurile necesare pentru acordarea voucherelor de vacanță pentru anul 2023. Este vorba despre personalul din învăţământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar sau administrativ) încadrat/revenit în activitate după data acordării acestora în cursul anului trecut.

La începutul săptămânii trecute, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că „au fost virați banii deja (pentru voucherele de vacanță 2024 – n.red)”. Acesta a precizat că profesorii și angajații din învățământ primesc cardurile cu sumele cel târziu pe 14 iunie.

DailyBusiness
Pensiile românilor în pericol. Angajații din casele de pensii au declanșat un protest în urma măsurilor fiscale luate de Ilie Bolojan
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Cum se spală, de fapt, în mod corect mașina la spălătoriile self wash. Este un truc pe care puțini șoferi îl știu
Capital.ro
Victorie pentru Elena Udrea! Judecătorii au luat decizia: Faptele au fost...
Playtech.ro
1.000 de lei amendă pentru şoferii din marile oraşe. Ce nu mai au voie să facă, pare un gest banal la volan
DailyBusiness
Bani cu măsură din partea Ministerului Educației. Bursele elevilor și studenților se schimbă radical
Adevarul
Orașul din România ocolit de străini în anii '90: „Pe hărțile turistice europene, în dreptul lui este capul de mort”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Taxa pe care nimeni n-o poate evita. Intră în vigoare de la 1 septembrie
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din România! Temperaturile maxime ating 40 de grade Celsius în următoarele zile
Cancan.ro
Mihai Leu a lăsat mesaje pentru cei rămași! Preotul le-a citit la înmormântare cu lacrimi în ochi
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Doliu în fotbal! A murit unul dintre cei mai emblematici jucători ai Generației de Aur
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Beneficiile cireselor pentru sanatate
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI. Doamna Borsec cară peste 150.000 de sticle cu apă minerală și nici nu le simte. Sofia Crețu-Hu poartă accesorii și bijuterii de peste o sută de mii. De euro!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Coreea de Nord a inaugurat cu fast un mega-resort pe litoral, dar turiștii străini lipsesc