Angela Similea PLEACĂ în America

Rămasă cu datorii după moartea soţului, Victor Surdu, Angela Similea trebuie să muncească şi la aproape 70 de ani. Celebra cântăreaţă de muzică uşoară se află pe ultima sută de metri cu pregătirile celui mai important spectacol pentru diaspora din SUA alături de prietenul şi colaboratorul ei, compozitorul şi interpretul Ovidiu Komornyik. Spectacolul are loc la invitaţia unei fundaţii a românilor stabiliţi peste Ocean. 

19 aug. 2015, 03:27
Angela Similea PLEACĂ în America

„Nu sunt disponibilă pentru a vorbi cu presa întrucât nu mă aflu în Bucureşti şi sunt într-o perioadă în care timpul este deosebit de preţios pentru mine. Asta fiindcă împreună cu colegul meu Ovidiu Komornyik pregătim spectacolul pentru America. Înainte de a pleca peste Ocean, vom ieşi să facem nişte declaraţii pentru că e primul spectacol aprobat de statul american cu forme legale”, a declarat artista pentru „ring”.

Angela Similea a împlinit 69 de ani. Mesajul EMOŢIONANT postat pe Facebook

„E prima oară când se respectă legile americane” Cu toate că a fost de multe ori în SUA, Angela Similea nu a cântat niciodată într-un eveniment de o asemenea anvergură de teama autorităţilor. „Suntem concentraţi pe acest concert care va avea loc în Atlanta. N-am mai cântat niciodată în America. E prima oară când accept să cânt acolo pentru că e prima oară când se respectă legile Statelor Unite. Va fi un concert de două ore, vor fi şi melodii mai vechi, şi dintre cele mai noi. Cu siguranţă, publicul de peste Ocean aşteaptă, în primul rând, melodiile foarte cunoscute şi îndrăgite. Avem contract cu Fundaţia «Romania in US» care ne-a invitat la acest concert organizat într-o sală superbă care arată ca un ateneu”, a mărturisit vedeta pentru ziarulring.ro.

CITEŞTE ŞI Angela Ciochină a sfârşit singură, uitată de toţi. Drama unei artiste de aur a muzicii româneşti