Aparat de zbor de mici dimensiuni, găsit într-o pădure din Vaslui

Un aparat de zbor de mici dimensiuni a fost găsit, miercuri, de un pădurar, pe raza localității Chițcani, comuna Costești. Potrivit autorităţilor locale, aparatul este un motodeltaplan, posibil folosit la traficul de ţigări.

21 oct. 2015, 08:17
Aparat de zbor de mici dimensiuni, găsit într-o pădure din Vaslui

Echipaje ale Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență s-au deplasat la fața locului pentru a stabili în ce împrejurări motodeltaplanul a ajuns acolo.

„Un pădurar din comuna Costești ne-a sesizat cu privire la faptul că a găsit într-o pădure de pe raza localității Chițcani, un motodeltaplan. Nu au fost descoperite victime”, a declarat pentru Agerpres, responsabilul cu relațiile mass-media din cadrul IPJ Vaslui, Loredana David.

Motodeltaplanul a fost găsit într-un lăstăriş şi e parţial avariat.  Pe fuzelajul său este scris în ruseşte.

Mircea Gologan, subprefectul judeţului Vaslui, a anunţat că a fost declanşată o anchetă.

„Nu se poate ca un aparat de zbor să stea acolo de cel puţin o săptămână şi nimeni să nu ştie nimic de el. Pe vremuri, astfel de motodeltaplane treceau graniţa dinspre Republica Moldova cu ţigări de contrabandă. Este posibil ca şi acesta să fi fost folosit la aşa ceva, însă nu ne pronunţăm până nu avem date. Poliţia va trebui să găsească pe cel sau cei care l-au dus acolo”, a precizat subprefectul Mircea Gologan.