CAUCIUCURI DE IARNĂ. Românii au început să cumpere anvelope pentru sezonul rece. Care sunt preţurile

CAUCIUCURI DE IARNĂ. Desi termometrele inca arata temperaturi destul de ridicate, pentru multi dintre soferi venirea toamnei a dat semnalul unor achizitii pentru sezonul rece. Astfel, comerciantii de anvelope de iarna au motive serioase sa se bucure de apropierea iernii. Conform prevederilor legale in vigoare, nu exista o data de la care sa existe obligatia echiparii autoturismului cu anvelope de iarna, ci obligatia este data de starea carosabilului.

24 sept. 2014, 11:07
CAUCIUCURI DE IARNĂ. Românii au început să cumpere anvelope pentru sezonul rece. Care sunt preţurile

CAUCIUCURI DE IARNĂ. Cum vremea a facut multe surprize romanilor in zonele de munte avand parte de zapada in luna septembrie, sunt multi cei care se grabesc sa achizitioneze cauciucuri de iarna, scrie bzi.ro. Preturile in magazinele specializate pleaca de la 150 de lei pentru o anvelopa si pot ajunge chiar si la 900 de lei in functie de dimensiuni si de producator. Ceva mai mici sunt preturile in hipermarketuri, insa aici gama de produse este ceva mai restransa. Astfel, cei care au nevoie de anvelope cu o latime de pana in 185 de milimetri pot scapa cu preturi de sub 300 de lei pentru o roata, deci de maxim 1.200 de lei pentru toate cele 4 cauciucuri.

Citeşte şi Ninsori şi condiţii de îngheţ în Bulgaria şi Polonia

Comerciantii au si oferte speciale care pot sa scada aceste preturi cu pana la 25 la suta, insa aceste oferte vor expira odata cu apropierea iernii. Pentru cei cu bugete mai mici, exista si solutia achizitionarii anvelopelor de iarna la mana a doua de la comercianti sau de la vulcanizari. Problema acestor produse este legata de calitate, majoritatea fiind resapate, astfel atat durata de viata, cat si eficienta anvelopelor fiind mai mica. Nu doar magazinele de piese auto, hipermarketurile sau vulcanizarile comercializeaza anvelope de iarna.

Citeşte şi Sute de amenzi rutiere într-o singură zi: 28 de şoferi sancţionaţi pentru lipsa anvelopelor de iarnă

Multi ieseni aleg acum sa se asigure ca nu vor avea emotii in anotimpul rece, apeland la cei care aduc masini din afara tarii. In zilele de targ acestia incearca sa vanda seturi de anvelope la preturi reduse promitand o calitate ridicata, peste ceea ce are piata autohtona. Si aici insa sunt posibile anumite tepe, anvelopele fiind uzate sau resapate.

Când e bine să schimbi CAUCIUCURILE DE VARĂ

Întrucât toţi şoferii sunt în ceaţă cu privire la momentul când vor trebui să aibă maşinile dotate cu cauciucuri de iarnă, ziarulring.ro a cerut sfaturi de la o persoană avizată, respectiv Titi Aur.

Pilotul spune că anvelopele de iarnă se schimbă cînd temperatura coboară sub o anumită limită.

Cauciucurile de iarnă se folosesc începând de la 7 grade Celsius în jos, chiar dacă afară este asfaltul curat. De la această temperatură, anvelopele de iarnă au aderenţă mai bună decât cele de vară„, a precizat Titi Aur.

Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 5/2011, care impune obligativitatea echipării autoturismelor cu ANVELOPE DE IARNĂ în sezonul rece, utilizarea cauciucurilor de iarnă NU este condiţionată de o anumită perioadă de timp, ci doar de starea carosabilului.

Conducerea autoturismului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, polei sau gheaţă fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă constituie CONTRAVENŢIEŞoferii riscă să rămână fără certificat de înmatriculare, dar şi să plătească o amendă cuprinsă între 720 şi 1600 de lei.

La reţinerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, poliţistul rutier eliberează conducatorului auto o dovadă înlocuitoare FĂRĂ drept de circulaţie.

Autoturismele personale şi autovehiculele de transport persoane cu maxim 9 locuri pe scaune trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pe TOATE ROŢILE.

Autovehiculele de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculele de transport persoane cu mai mult de nouă locuri pe scaune, inclusiv cel al conducatorului auto, trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.

ANVELOPE DE IARNĂ acceptate de legislaţia românească şi europeană sunt cele inscripţionate pe lateral cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”. Iniţialele M şi S vin de la cuvintele mud (noroi) şi snow (zăpadă).

CITIŢI ŞI: Când este bine să echipăm maşinile cu ANVELOPE DE IARNĂ. Care sunt amenzile

Anvelopele „all seasons” pot fi acceptate dacă au marcajul specific anvelopelor de iarnă („M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”).

În cazul în care circulaţi în lunile de iarnă fără cauciucuri de iarnă şi carosabilul este uscat, Poliţia Rutieră NU are dreptul să vă amendeze. Totuşi, agenţii de poliţie vă pot interzice continuarea drumului dacă în faţă există porţiuni acoperite cu zăpadă, polei ori gheaţă şi vehiculul dumneavoastră nu este echipat corespunzător.

Şi încă un lucru important de ştiut. În general, firmele de asigurări nu despăgubesc daunele pe Casco dacă accidentul s-a produs în condiţii de iarnă, iar maşina asigurată nu era dotată cu ANVELOPE DE IARNĂ. Groupama Asigurări, Omniasig sau Astra Asigurări se numără printre companiile de asigurări care refuză plata în cazul în care se dovedeşte că incidentul rutier s-a produs din cauza faptului că vehiculul asigurat implicat nu era dotat cu anvelope de iarnă.

CITIŢI ŞI: Atenţie! Riscaţi să nu fiţi despăgubiţi, în caz de accident fără anvelope de iarnă

ANVELOPE DE IARNĂ: Cele mai bune cauciucuri de iarnă în 2012

În 2012, ADAC a testat trei dimensiuni de anvelope, 165/70 R14, 205/55 R16 şi 215/65 R16, inginerii germani punând faţă în faţă la fiecare dintre aceste dimensiuni nume cunoscute din lista de mărci şi modele de anvelope disponibile în Europa.

CONDIŢIILE DE TESTARE a ANVELOPELOR DE IARNĂ

Anvelopele au fost testate în toate condiţiile de rulare pe care trebuie să ruleze pe timp de iarnă. Dar pe lângă asfalt uscat, asfalt umed, zăpadă şi gheaţă, toate anvelopele au mai fost notate la capitolele zgomot la rulare, consum de carburant şi grad de deteriorare. Conform sistemului de notare din Germania, o notă mică la oricare dintre categorii înseamnă un punctaj mare. Foarte interesant este faptul că niciuna dintre anvelopele testate nu a reuşit să primească calificativul Foarte bun, premianţii acestei runde de teste primind cu toţii calificativul Bun. 

Top 3 la 165/70 R14. 

1. Michelin Alpin A4
2. CONTINENTAL ContiWinterContact TS800
3. PIRELLI Winter 190 Snowcontrol 3 

Top 3 la 205/55 R16.

1. Continental ContiWinterContact TS850
2. MICHELIN Alpin A4 
3. DUNLOP SP WinterSport 4D

Top 3 la 215/65 R16

1. Bridgestone Blizzak LM-80
2. DUNLOP SP Winter Sport 4D
3. CONTINENTAL CrossContact Winter

Testul arată diferenţa dintre un 4×4 cu anvelope de vară şi un 4×2 cu ANVELOPE DE IARNĂ. 

 Alternativa la ANVELOPELE DE IARNĂ

Cauciucurile de sezon sunt cea mai întâlnită soluţie pentru a trece cu bine peste acest anotimp, însă, mai nou, există şi alternativa şosetelor pentru pneuri, o soluţie ingenioasă, inventată în Norvegia, dar care a prins foarte bine pe tot cuprinsul Europei, scrie automarket.ro.

Norvegienii au gândit o suprafaţă textilă, capabilă să acopere întreaga suprafaţă a cauciucului. Astfel contactul cu solul acoperit de zăpada sau gheaţă se face pe o suprafaţă suficient de mare pentru a asigura aderenţa. Principiul simplu, acela că zăpada aderă mai bine la materialele textile, a fost exploatat cum se cuvine de inventatori, şosetele pentru cauciucuri fiind dezvoltate în întregime din fibre speciale, care îmbunătăţesc tracţiunea. Aderenţa materialului textil nu este scăzută astfel de apa rezultată în urma încălzirii cauciucului, favorizând aderenţa.

Potrivit studiilor efectuate, şosetele de iarnă oferă o aderenţă generală mai bună în condiţiile unui drum în pantă sau în rampă, ajută mai bine la menţinerea trasei ideale şi se comportă mai bine la frânare decât cauciucurile de iarnă.

Şosetele de iarnă nu se pot ridica însă la nivelul de aderenţă al lanţurilor atunci când se încearcă o plecare în pantă. Cu toate acestea, şosetele speciale asigură acelaşi nivel de aderenţă cu cel al pneurilor de iarnă.

Pentru a confirma aceste performanţe, producătorul european Auto Sock a cerut ajutorul unuia dintre cele mai importante institute de certificare de pe Bătrânul Continent. După o sesiune îndelungată de teste, organizaţia germană TUV a confirmat capacităţile foarte bune ale şosetelor de iarnă şi a recomandat folosirea lor în anumite situaţii.