Cazul elevei violate. Victor Ponta, către Cazanciuc: „Dacă CSM nu ia măsuri, mai bine vă daţi DEMISIA”

Premierul Victor Ponta i-a transmis, miercuri, în şedinţa de Guvern, ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, că în cazul în care CSM nu ia măsuri în cazul elevei violate de la Vaslui, mai bine să-şi dea demisia.

22 iul. 2015, 09:19
Cazul elevei violate. Victor Ponta, către Cazanciuc: „Dacă CSM nu ia măsuri, mai bine vă daţi DEMISIA”

Victor Ponta a avut o poziţie dură în ceea ce priveşte măsurile luate în cazul elevei violate de la Vaslui.

Premierul i-a spus, la debutul şedinţei de Guvern, ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, că în cazul în care CSM nu ia măsuri, mai bine îşi dă el demisia. Ponta i-a cerut astfel lui Cazanciuc să-şi exercite ” toată autoritatea funcţiei în CSM„.

„Dacă CSM nu va lua nicio măsură, mai bine demisionați dvs. Cineva trebuie să tragă un semnal că nu se poate ceea ce se întâmplă zi de zi în România. Şi poate în felul acesta le atrageti atenţia celor din CSM că, în afară să spună când nu avem voie să comentăm – uite că acum am voie să comentez – şi vreau să spun că ce s-a intâmplat la Vaslui se intâmplă de multe ori în ţară. Vă rog, nu este nicio presiune la adresa justiţiei, să vă exercitaţi atribuţiile pe care le aveţi. Şi sunt convins că veţi face acest lucru „, i-a spus Ponta lui Cazanciuc, făcând referire la cazul celor șapte violatori din Vaslui care au scăpat de arest.

CITEŞTE ŞI Prima măsură împotriva celor şapte violatori. Mama fetei face MĂRTURII CUTREMURĂTOARE: E un gol imens

„Vreau să îmi exprim solidaritatea nu doar cu victima infracţiunii de la Vaslui, ci cu toate victimele care au suferit în ţară. Vreau să îmi exprim indignarea pentru faptul că de ani de zile spunem că justiția trebuie să pedepsească pe toţi în mod egal, dar mai ales pe cei  care comit crime, violuri, tâlhării (…) Dacă nu se afla de către presă ce s-a întâmplat la Vaslui, nişte infractori periculoşi stăteau acasă bine-mersi. (…) Cred că este un lucru foarte grav”, a spus premierul.

Robert Cazanciuc i-a spus şefului Executivului că a sesizat Inspecţia Judiciară şi aşteaptă un răspuns. 

„Poveşti. Poveşti am mai auzit. Poate de data asta îi apără si pe oameni. Nu-i apără doar pe cei dintre ei care greşesc. Şi cu asta am spus foarte clar ce gândesc”, i-a mai spus Victor Ponta lui Robert Cazanciuc. 

CITEŞTE ŞI SCANDALOS. Strategia autorităţilor din Vaslui, după violul în grup de la Văleni: Tinerii să evite AUTOSTOPUL

Şapte tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, din localitatea vasluiană Văleni, sunt judecaţi, sub control judiciar, după ce ar fi sechestrat şi violat, timp de mai multe ore, în noiembrie 2014, o elevă de 18 ani, care ulterior a fost transportată la spital. Potrivit cercetărilor făcute de anchetatori, adolescenta a fost abuzată sexual în două rânduri, în aceeaşi seară, de către cei şapte tineri.