CUTREMUR! Toate cursele Blue AIR din România au fost ANULATE! Guvernul a decis să trimită curse TAROM pentru românii blocaţi în străinătate. Număr unic la care pot apela

Toate cursele Blue AIR din România au fost ANULATE. Compania aeriană a anunțat marți că va suspensda toate zborurile, din cauza faptului că toate conturile i-au fost blocate. Compania este în colaps! Urmează falimentul?!

06 sept. 2022, 20:24
CUTREMUR! Toate cursele Blue AIR din România au fost ANULATE! Guvernul a decis să trimită curse TAROM pentru românii blocaţi în străinătate. Număr unic la care pot apela
Toate cursele Blue AIR din România au fost ANULATE

Update:

Guvernul va da o Hotărâre de Guvern prin care se aloca 5 milioane de lei din fondul de rezerva al guvernului pentru repatrierea pasagerilor cu avioane Tarom.

UPDATE: Ministerul de Externe a transmis, marţi seară, detalii despre modul în care cetăţenii români afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air pot să contacteze autorităţile. MAE precizează că, în cazul grupurilor de turişti, este recomandat ca o singură persoană să contacteze personalul consular.

”Cetăţenii români aflaţi în străinătate, afectaţi de anularea recentă a zborurilor companiei Blue Air, îşi pot notifica situaţia şi se pot adresa Ministerului Afacerilor Externe fie contactând cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României din statul în care se află – https://econsulat.ro/Home/DateDeContact), fie contactând Centrul de Contact şi Suport pentru Cetăţenii Români din Străinătate (CCSCRS), telefonic la numărul de mobil 0040751084537 sau prin email la adresa [email protected]”, a transmis MAE.

UPDATE: Guvernul va trimite avioane Tarom după românii din străinătate. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat marți, la finalul unei reuniuni de urgență pe tema românilor rămași blocați pe aeroporturile din străinătate din cauza anulării zborurilor Blue Air, că aceștia vor fi aduși în țară cu aeronave Tarom. Românii aflați în această situație trebuie să anunţe autorităţile.

„S-a activat un număr unic la care cetatenii romani aflati pe aeroporturi din afara tarii isi pot semnala prezenta si pot solicita asistenta consulara si sprijin pentru a ajunge acasa. Numarul de telefon este: 0040751084537.

Dupa ce vor fi centralizate datele cetatenilor romani in afara tarii, aeronavele Tarom vor fi pregatite sa efectueze zborurile necesare pentru ca romanii sa ajunga in siguranta acasa. Trebuie doar ca ceteanii romani afectati de suspendarea zborurilor sa isi semnaleze prezenta”, a declarat reprezentantul Guvernului.

Tanczos Barna somează Blue Air să reia imediat zborurile! Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, marţi, că cere Blue Air să reia „imediat” zborurile, pentru că blocarea conturilor nu justifică suspendarea imediată a zborurilor.  Ministrul Mediului a spus că Blue Air nu a respectat legea, aşa cum au făcut-o celelalte companii aeriene, în privinţa certificatelor de gaze cu efect de seră, iar acum trebuie să deblocheze situaţia şi să se adreseze Administraţiei Fondului de Mediu pentru a obţine o reeşalonare a datoriei de 28 de milioane de lei.

„Conturile au fost blocate de către Administraţia pentru Fondul de Mediu datorită faptului că compania Blue Air are o datorie de peste 28 de milioane de lei la bugetul AFM. Este în procedură de executare silită de foarte mult timp, motiv pentru care s-a procedat conform legii, la recuperarea acestei creanţe. Decizia de a suspenda aceste zboruri este absolut nejustificată. Blocarea conturilor de către AFM nu justifică în niciuin fel suspendarea imediată a tuturor zborurilor de către această compannie. Cer Blue Air să reia imediat, să îşi onoreze obligaţiile faţă de călători, să-şi onoreze obligaţiile faţă de bugetul de stat, să se adreseze imediat AFM pentru a solicita o reeşalonare a acestei datorii şi de a rezolva pe cale legală acest diferend”, a spus ministrul Tanczos Barna.

Acesta a afirmat că Blue Air are obligaţia de a plăti această datorie la bugetul AFM, datorită faptului că nu a achiziţionat şi nu a restituit certificatele de gaze cu efect de seră, aceasta fiind obligaţia companiei, pe care celelalte companii aeriene au respectat-o.

„S-a ajuns la această situaţie datorită faptului că Blue Air nu a respectat legea”, acuză Tanczos Barna.

Toate cursele Blue AIR din România au fost ANULATE. „Datorită unei situații neprevăzute constând în poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation S.A. de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe Aeroporturilor din România, până Luni, 12 Septembrie 2022”, a informat compania.

Citeşte şi: Blue Air îşi onorează promisiunile şi nu anulează cursele programate

Toate cursele Blue AIR din România au fost ANULATE

Toate zborurile planificate din afara României către orice aeroport din România, astăzi 6 septembrie 2022, vor fi operate conform orarului publicat. „Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declarațiile publice și instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spațiul public de către un reprezentant cu rang înalt al Statului Româm, respectiv Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) statului român, au condus la:

– Distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete;

– Creșterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societății Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condițiile popririlor tuturor conturilor societății);

– Blocarea tuturor discuțiilor purtate la Londra de acționariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiții interesate în intrarea în acționariatul Blue Air și sprijinirea societății în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăți din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”, susțin reprezentanții companiei.

Declarațiile și acțiunile iresponsabile ale unui reprezentant al Statului Român, precum și decizia intempensivă de blocare a tuturor conturilor bancare ale societății, au adus Blue Air în situația nedorita de a își reduce operațiunile pentru perioada imediat următoare, cu scopul de a facilita finalizarea analizei impactului din partea investitorilor și al obținerii autorizațiilor necesare în vederea discuțiilor cu investitorii”, încheie reprezentanții companiei, fără a preciza motivul pentru care au fost blocate conturile.