Membru al PSD Olt, EXCLUS din partid din cauza convingerilor XENOFOBE

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a anunțat joi că Daniel Predoiu, membru al Organizației Olt a PSD, va fi exclus din partid după ce a postat pe o rețea de socializare mesaje antisemite și xenofobe, declarându-se un admirator al lui Adolf Hitler.

10 sept. 2015, 16:48
Membru al PSD Olt, EXCLUS din partid din cauza convingerilor XENOFOBE

„Am avut o discuție chiar înainte să vin aici cu președintele PSD Olt și i-am cerut, cu toată fermitatea, să convoace structurile statutare pentru ca acest domn să fie exclus din PSD. PSD nu este un partid antisemit și în partidul nostru nu pot fi membri cu convingere antisemită.

Dacă domnul Daniel Predoiu vrea să îl iubească pe Hitler, o poate face în afara partidului, nu în PSD care nu este nici antisemit nici xenofob”, a spus Dragnea.

Citeşte şi: PSD vine cu un înlocuitor pentru Oprescu. Dragnea: PSD va desemna un CANDIDAT PROPRIU la primăria Capitalei

Președintele interimar al social-democraților a avertizat totodată că, dacă organizația de la Olt nu îl va exclude pe Daniel Predoiu, acest lucru va fi făcut de structurile centrale.