Fenomen SPECTACULOS. Munţii Bucegi au putut fi văzuţi din Capitală

Imagini spectaculoase au fost suprinse miercuri în Bucureşti. Munţii Bucegi au putut fi observaţi din Capitală. Specialiştii spun că acest fenomen poate fi observat mai ales toamna şi iarna.

13 ian. 2016, 10:51

Munţii Bucegi au fost fotografiaţi la linia orizontului, de pe un bloc din Berceni, un cartier situat în sudul Capitalei, de către Alex Rădescu. Acest lucru a fost posibil datorită unui fenomen atmosferic rar care amplifică imaginile din anumite unghiuri.

Aşa se face că, într-o zi senină, Munţii Bucegi au putut fi văzuţi din Bucureşti, chiar dacă se află la 100 de kilometri distanţă. Specialiştii spun că fenomenul se produce mai ales toamna şi iarna, în condiţii de vânt la altitudini mari şi medii când aerul este rece şi curat.

Citeşte şi Curcubeul – legătura dintre om şi divinitate. 7 lucruri mai puţin cunoscute despre acest fenomen natural