Fostul principe Nicolae: Bunica mi-a fost cea mai apropiata persoană din copilăria mea

Fostul principe Nicolae, nepotul Reginei Ana, a scris, luni, pe Facebook, că şi-a admirat mereu bunica pentru "opiniile sale puternice", dar şi pentru personalitatea puternică care i-a oferit Regelui Mihai sprijinul de care avea nevoie.

01 aug. 2016, 19:20

Astăzi este o zi foarte trista pentru noi toți. Zilele acestea, m-am gandit mereu la bunicii mei, dar astazi, mult mai mult la bunica mea. Am o poză cu ea pe pervazul ferestrei de când eram copil. In fiecare dimineata, această fotografie imi reaminteste, de fiecare data, ca mi-a fost cea mai apropiata persoana din copilăria mea. Bunica mea, o Mare Doamnă, pe care mereu am admirat-o pentru inima ei imensa, pentru opiniile sale puternice, pentru personalitatea si încăpățânarea care i-au dat puterea de a-si spune gandurile si de a fi sprijinul de care bunicul meu a avut atat de multa nevoie. Bunica mea iubita, prietena mea draga, nu vei fi niciodata uitata si multi te vor regreta. Dumnezeu sa te odihneasca!„, a scris fostul principe Nicolae, pe Facebook.

Regina Ana a României a murit, luni, la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveția, a anunțat Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I.

Conform tradiției Funeraliilor Regale din țara noastră, corpul neînsuflețit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.

Ultimele Funeralii Regale din țara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum. La dorința Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta tradiția înaintașelor Majestății Sale.

CITEŞTE ŞI: Povestea de dragoste dintre regina Ana şi regele Mihai. Cum s-au cunoscut cei doi VIDEO