Guvernul Olandei: În programele de arme de distrugere în masă s-ar fi folosit tehnologii olandeze

Guvernul olandez a declarat că a fost informat despre posibila utilizare de tehnologii olandeze în programele de arme de distrugere în masă din Iran, Pakistan și Siria.

26 oct. 2017, 17:43
Guvernul Olandei: În programele de arme de distrugere în masă s-ar fi folosit tehnologii olandeze

‘Într-un (anumit) număr de cazuri, serviciile (de informații și de securitate olandeze) au primit indicii privind utilizarea tehnologiei olandeze în programele de arme de distrugere în masă sau pentru mijloacele de transmisie din Iran, Pakistan și Siria’, au scris miniștrii în exercițiu ai apărării, de externe și comerțului exterior, într-o scrisoare publicată în noaptea de miercuri spre joi.

Atunci când se constată o posibilă utilizare de acest gen, o anchetă este deschisă de autoritățile vamale și parchetul poate declanșa urmăriri în acest caz, au răspuns miniștrii la o întrebare pusă de un parlamentar, membru al partidului premierului liberal Mark Rutte, informează Agerpres.

Serviciile de informații olandeze ‘împiedică în fiecare an un număr considerabil de tentative ale unor entități străine de a obține informații și materiale pentru arme de distrugere în masă’.

Citeşte şi Olanda vrea să facă referendum împotriva legii care sporeşte puterea de supraveghere a serviciilor secrete

Întrebarea adresată de parlamentarul liberal survine după dezvăluirile șefului serviciului de informații și de securitate al armatei (MIVD) Onno Eichelsheim într-un interviu acordat agenției de presă olandeze ANP luna trecută.

În opinia lui Eichelsheim, Olanda este ‘aproape un supermarket pentru țările care doresc să dezvolte acest gen de arme’.

Guvernul olandez nu dispune de o listă neagră proprie cu persoane sau entități cunoscute ca fiind intermediari în vânzarea acestor tehnologii.