Idele lui Martie, ziua în care Cezar a fost ucis. De ce să te fereşti de 15 martie

"Ide" reprezintă un nume dat zilei a cincisprezecea din lunile martie, mai, iulie şi octombrie şi zilei a treisprezecea din celelalte luni din calendarul roman. Povestea pe care ţi-o prezentăm astăzi, despre Idele lui Marte, are la bază o întâmplare tragică şi sângeroasă. Dar, totodată, este vorba şi de superstiţie. Aşadar află dacă ar trebui să te fereşti sau nu de ziua de 15 martie.

13 mart. 2016, 10:50
Idele lui Martie, ziua în care Cezar a fost ucis. De ce să te fereşti de 15 martie

Martie 15 sau Idele lui Martie – poate până acum data aceasta ţi s-a părut inofensivă. Dar ea are o puternică încărcătură, iar istoria ne-a arătat că are la bază un eveniment sângeros.

Dacă nu ar fi fost vorba de evenimentele petrecute în Roma antică, ziua de 15 martie ar fi fost doar o zi ca oricare alta. Dar moartea lui Iulius Cezar – ucis de mâna unor senatori romani – a făcut ca această dată să fie considerată una cu ghinion.

Potrivit credinţelor popular, se spune că un prezicător l-ar fi avertizat pe Cezar în privinţa acestei zile, dar el s-a împotrivit şi s-a aventurat oricum. Însă tu ar trebui să te fereşti de Idele lui Martie anul acesta?

Istoria şi semnificaţia acestei zile

Deşi majoritatea oamenilor au auzit de sintagma „Idele lui Martie”, ştiai că termenul de „ide” (care vine din latinescul „idus”) înseamnă jumătatea lunii? Potrivit calendarului roman, idele pică în cea de-a 15-a zi a lunilor martie, mai, iulie şi octombrie. Pentru restul lunilor de peste an, „idele” pică în ziua a 13-a.

Citeşte mai multe pe feminis.ro.