Înalt oficial ucrainean, ARESTAT în direct, în timpul şedinţei Guvernului. VIDEO

Serghei Bocikovskii, șeful Serviciului pentru Situații de Excepționale al Ucrainei a fost arestat miercuri, la Kiev, chiar în timpul ședinței de Guvern.

25 mart. 2015, 15:24
Înalt oficial ucrainean, ARESTAT în direct, în timpul şedinţei Guvernului. VIDEO

Un înalt oficial ucarinean a fost arestat, fiind suspectat de deturnarea fondurilor publice, destinate achizițiilor pentru instituția pe care o conduce.

De asemenea, cabinetul de miniștri în frunte cu Arseni Iațeniuk a decis să concedieze întreaga structură de conducere a instituției.

Arestul s-a produs chiar în timpul ședinței Guvernului, după ce ministrul de Interne Arsen Avakov a prezentat un raport privind fraudele comise de Bocikovskii. Premierul Arseni Iațeniuk a permis oamenilor legii să-l aresteze pe bănuit chiar în timpul ședinței.

În ultimele luni, În Ucraina a început o masivă luptă cu corupția. Asta se întâmplă după ce în urma alegerilor parlamentare de anul trecut, în funcții cheie în stat au fost cooptați cetățeni străini.

În funcția de expert principal anticorupție al Guvernului de la Kiev a fost cooptat fostul comisar european pentru impozitare, uniune vamală, audit și antifraudă Algirdas Semeta. Semeta, care a fost și ministru de finanțe al Lituaniei, are ca misiune monitorizarea înțelegerilor de afaceri și va soluționa plângerile privitoare la cazuri de corupție, fenomen care afectează de mult timp Ucraina.