Iohannis a depus plângere penală împotriva lui Dragnea pentru ordonanţa privind migraţia aleşilor locali

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a depus marţi o plângere penală împotriva vicepremierului şi ministrului Dezvoltării, Liviu Dragnea, pentru abuz în serviciu în cazul iniţierii OUG 55/2014 privind apartenenţa aleşilor locali, au precizat pentru Agerpres surse oficiale.

09 sept. 2014, 15:54
Iohannis a depus plângere penală împotriva lui Dragnea pentru ordonanţa privind migraţia aleşilor locali

În document se arată că articolul 297 alineatul (1) din Codul penal prevede că abuz în serviciu constituie ‘fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau persoane juridice’.

Iohannis susţine în plângerea penală adresată procurorului-şef Laura Codruţa Kovesi că OUG iniţiată de Liviu Dragnea are ca scop unic sprijinirea intereselor de grup, în lipsa unei urgenţe reale şi este de natură a afecta procesul electoral, fiind de natură să conducă la susţinerea unui anume candidat.

În plângerea penală, în care se invocă jurisprudenţa CCR şi legislaţia în vigoare, se arată că din analiza preambulului OUG nu reies cu claritate, într-o manieră cuantificabilă, elemente de fapt ale situaţiei extraordinare pentru adoptarea acestui act normativ.

‘În cazul de faţă se remarcă faptul că adoptarea de către Guvern a OUG 55/2014 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit. Dimpotrivă, în această materie existau reglementări, astfel că erau cu atât mai mult necesară evidenţierea şi explicarea urgenţei reglementării domeniului de către Guvern’, se arată în document. 

De asemenea, se precizează că elementele avute în vedere de iniţiator se referă la situaţii încă din 2012, motiv pentru care în discuţie nu sunt situaţii extraordinare a căror reglementare să nu poată fi amânată. 

Iohannis mai apreciază că iniţierea unui act normativ care nu urmăreşte un imperativ social, ci protejarea intereselor unui grup şi care nu se adresează unei situaţii generale, ci unei persoane determinate, în lipsa unei urgenţe reale, reprezintă o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor care îi reveneau lui Liviu Dragnea, în calitate de ministru al Dezvoltării.

Liderul PNL afirmă că prin iniţierea OUG 55/2014 au fost aduse vătămări tuturor celorlalţi candidaţi la prezidenţiale şi în general interesului public.

Potrivit unor oficiali ai DNA, sesizarea a fost înregistrată la această instituţie şi repartizată unui procuror.