JO 2016: Pele va lipsi de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Rio

Fostul mare fotbalist brazilian Pele a anunțat că nu va aprinde vasul olimpic, din cauza stării proaste de sănătate, vineri, pe stadionul Maracana, în cadrul ceremoniei de deschidere a JO 2016, informează presa internațională.

05 aug. 2016, 18:45
JO 2016: Pele va lipsi de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Rio

Dragi prieteni, doar Dumnezeu este mai important decât sănătatea mea”, a afirmat Pele într-un comunicat. „În viața mea am avut fracturi, operații, dureri, internări, victorii și înfrângeri, respectându-i întotdeauna pe cei care mă admiră. Sunt responsabil pentru deciziile mele și am încercat întotdeauna să nu-mi dezamăgesc familia și poporul brazilian. În acest moment nu mă simt destul de bine pentru a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Ca brazilian, mă rog lui Dumnezeu să-i binecuvinteze pe toți cei care vor participa la acest eveniment, astfel încât să fie un mare succes și să se încheie în liniște„, a transmis fotbalistul brazilian Pele, potrivit Agerpres.

Potrivit AFP, Pele primise acceptul din partea companiei americane ”Legends 10”, care deține drepturile pentru numele său, de a da curs invitației organizatorilor Olimpiadei privind aprinderea flăcării ce va arde pe stadionul din Rio de Janeiro pe tot parcursul competiției.

În vârstă de 75 de ani, Pele s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate și se deplasează cu dificultate, cu ajutorul unui baston.