Klaus Iohannis se adresează Parlamentului pe 9 mai de Ziua Europei

Preşedintele Klaus Iohannis a adresat, vineri, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului în care cere să se adreseze Legislativului pe 9 mai, cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la Proclamaţia de Independenţă, precum şi a Zilei Europei.

07 apr. 2017, 09:22
Klaus Iohannis se adresează Parlamentului pe 9 mai de Ziua Europei

„În conformitate cu prevederile art. 88 din Constituţia României, republicată, doresc să adresez Parlamentului un mesaj cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la Proclamarea Independenţei de Stat a României, precum şi cu ocazia Zilei Europei”, se arată în scrisoare.

Iohannis cere ca mesajul său să fie prezentat în şedinţa reunită a celor două Camere ale Parlamentului pe 9 mai 2017, la ora 12.00.

Preşedintele Iohannis s-a adresat Parlamentului şi pe 7 februarie, odată cu începerea noii sesiuni parlamentare şi în contextul protestelor care au avut loc după adoptarea OUG 13.