Mihai Găinuşă a oprit EMISIUNEA de la Prima TV şi cere INSOLVENŢA televiziunii

Realizatorul de emisiune Mișu Găinușă a întrerupt emisiunea "Cusurgiii", pe care o are la Prima TV. Mai mult, el a dat în judecată postul de televiziune.

20 nov. 2014, 09:01
Mihai Găinuşă a oprit EMISIUNEA de la Prima TV şi cere INSOLVENŢA televiziunii

Mihai Găinușă a declarat, pentru Paginademedia.ro, că a oprit emisiunea „Cusurgiii” pentru că nu a fost făcută nicio plată în contul activității lui la acest program.

Potrivit aceleiași surse, firma lui Mihai Găinușă, Trosc Pleosc Production, a cerut insolvența companiei care deține Prima TV și a depus o ordonanță de plată din cauza facturilor neachitate.

Am facturi neplătite încă de anul trecut. Pur și simplu nu am fost plătit. Ultimele facturi neonorate sunt din sezonul de toamnă 2013. Pentru Cusurgiii nu mi s-a dat. Vorbim de plata pentru o parte din sezonul de toamnă al Cronicii din 2013, de tot sezonul de primăvară și de Cusurgiii de acum„, a explicat Mișu Găinușă.

El a vorbit și despre întreruperea emisiunii: „Da, eu am oprit emisiunea. Mi s-au dat asigurări că se vor face plăți, dar asta nu s-a întâmplat. Nu avea rost să mai acumulez facturi, să muncesc degeaba. Eu am plătit toate dările la stat. Am pierdut de două ori: că nu am încasat și că am plătit la stat pentru facturile emise. Starea asta nu mai poate continua”.

CITEŞTE ŞI Motivul INCREDIBIL de ceartă dintre Huidu şi Găinuşă