Mihai Nistor, primul campion mondial de box al României, după Lucian Bute. Totul despre pugilistul nostru

Mihai Nistor este primul campion mondial de box al României, după Lucian Bute, el câştigând titlul în Germania, după ce l-a făcut KO pe Erik Pfeiffer.

23 sept. 2015, 06:29
Mihai Nistor, primul campion mondial de box al României, după Lucian Bute. Totul despre pugilistul nostru

Mihai Nistor a câştigat, marţi seară, titlul mondial la box, la categoria supergrea (+91 kilograme), în versiunea APB. Într-o gală disputată la Hamburg, Nistor l-a învins prin KO tehnic chiar pe reprezentantul gazdelor, Erik Pfeiffer, sportiv care îl învinsese pe Nistor anul trecut şi care era neînvins în competiţiile APB.

Citeşte şi Mihai Nistor, campion mondial la supergrea după ce l-a făcut KO pe deţinătorul titlului

În această vară, Mihai Nistor câştigase medalia de bronz la Campionatele Europene de box desfăşurate în Bulgaria, la Smokov, la categoria +91 kilograme, şi a obţinut calificarea pentru Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Rio de Janeiro, după ce l-a învins pe marocanul Mohammed Arjaoui, într-o gală desfăşurată la Marrakech.

Click aici pentru a vedea momentul în care Nistor îl face KO pe Pfeifer

Sunt foarte fericit pentru această calificare pe care mi-o doream din toată inima și pentru care am muncit mult și am renunțat la multe, mai ales că ea vine în urma unei decizii fără precedent luate de APB, divizia profesionistă lansată de forul amator de box, AIBA„, spunea la vremea respectivă Mihai Nistor.

Nistor are 25 de ani, iar în 2013 a câştigat Campionatul Mondial al Cluburilor de Box (World Series Boxing), evoluând pentru echipa Astana Arlans, din Kazahstan. El a început boxul la vârsta de 16 ani, la Iaşi, iar idolul său este Mike Tyson.