O femeie suspectată de terorism va fi extrădată din Grecia

Grecia va extrăda în Belgia o tânără de 22 de ani suspectă într-un dosar "terorist" și reținută la sfârșitul săptămânii trecute în virtutea unui mandat de arestare al Europol, a făcut cunoscut luni o sursă din cadrul poliției.

22 aug. 2017, 06:08
O femeie suspectată de terorism va fi extrădată din Grecia

„Procedura de extrădare a fost declanșată la ordinul unui procuror”, a afirmat sursa, fără să precizeze când femeia va fi trimisă în Belgia.

O purtătoare de cuvânt pazei de coastă elene a declarat sâmbătă că tânără a fost arestată „din cauza presupuselor legături cu o activitate teroristă”.

Parchetul federal din Belgia a comentat ulterior, la solicitarea AFP, că arestarea a avut loc „ca urmare a eliberării unui mandat de arestare internațional într-un dosar belgian de terorism”. Potrivit agenției naționale elene ANA, suspecta este aparent de origine marocană, potrivit Agerpres.

Poliția greacă nu a dorit să precizeze dosarul de care este legat mandatul de arestare.

Citeşte şi Atentatele din Catalonia: Poliţia din Spania îi caută pe complicii teroristului Younes Abouyaaqoud

La rândul lor, autoritățile belgiene au refuzat să ofere mai multe detalii despre această arestare, dar au precizat că suspecta nu are legătură cu atentatele care au avut loc săptămâna trecută în Spania.

Tânăra plecase cu un vapor din Italia până în portul grec Igoumenitsa, potrivit ANA. Ea a fost arestată vineri seara în Corfu după ce autoritățile italiene au trimis o informare omologilor eleni.