Pâine din făină integrală şi tărâţe

Pâinea făcută în casă este mult mai sănătoasă decât cea cumpărată, iar atunci când timpul îți permite merită să încerci o rețetă din făină integrală și tărâțe, foarte gustoasă și în același timp ușor de preparat.

27 mart. 2017, 11:11
Pâine din făină integrală şi tărâţe

De ce ai nevoie pentru a pregăti pâine din făină integrală și tărâțe

3 linguri făină albă
500 g făină integrală de grâu
½ pahar tărâțe de grâu
2 linguri drojdie uscată
1 pahar apă caldă
1 linguriță zahăr
2-3 linguri semințe de in, susan sau dovleac, măcinate
2 linguri ulei
1 linguriță sare
1 ou, opțional, pentru uns

Cum pregătești pâinea din făină integrală și tărâțe

Combini apa caldă cu drojdia, zahărul și făina albă și lași 15-20 de minute să facă spumă. Adaugi uleiul, sarea, tărâțele, semințele de in și amesteci bine cu un tel. Presari făina integrală treptat, până formezi aluatul.

Îl modelezi intr-o bilă, acoperi cu un prosop și lași la crescut 20 de minute. O ungi cu puțin ou bătut, apoi presari pe deasupra susan, dacă dorești. Încălzești cuptorul la 200 de grade și dai la copt timp de 20-30 de minute. Servești după ce s-a răcit puțin.

Vezi cum se fac sarmalele din frunze de ștevie.