Primele măsuri în scandalul comentariilor după sinuciderea unui român în Italia

Au apărut primele sancţiuni în scandalul izbucnit în Italia, după sinuciderea unui deţinut român. 16 gardieni au fost suspendaţi din funcţii după ce au făcut comentarii şocante la adresa românului decedat. Cazul a provocat o adevărată polemică în peninsulă, unde oficialii au lansat imediat o anchetă.

20 feb. 2015, 08:31
Primele măsuri în scandalul comentariilor după sinuciderea unui român în Italia

Ministrul italian al Justiţiei a descris comentariile făcute pe internet de mai mulţi gardieni de penitenciar, după ce un român s-a sinucis în închisoare, ca fiind „intolerabile”. Printre mesajele postate online se numără „Unul mai puţin”, „Un român în minus” sau „Sper că a suferit”.

„Voi discuta cu şeful poliţiei de penitenciare să aflăm cine sunt suspecţii şi măsurile disciplinare”, a declarat Andrea Orlando, ministrul italian al justiţiei.

16 gardieni au fost suspendaţi deja din funcţie, până la finalizarea anchetei.

Deţinutul român Ioan Gabriel B. s-a spânzurat la sfârşitul săptămânii trecute, într-un penitenciar situat la periferia oraşului italian Milano, după ce fusese condamnat la detenţie pe viaţă pentru crimă. Deţinutul în vârstă de 39 de ani a fost găsit mort în celula în care era închis, în Penitenciarul Opera, de la periferia oraşului Milano (nordul Italiei). Medicii au intervenit rapid, dar nu l-au putut salva.

Românul fusese condamnat în primă instanţă la detenţie pe viaţă în anul 2013, pentru uciderea unui vecin, Guerrino Bisacco, în anul 2007, în provincia Padova.

Sindicatul Poliţiei penitenciare italiene (SAPPE) şi-a exprimat regretul pentru decesul deţinutului român. „Suntem atenţi la dificultăţile tuturor deţinuţilor, indiferent de situaţia socială şi de gravitatea infracţiunii comise”, a comunicat SAPPE, citat de presa italiană.

Cu toate acestea, pe reţelele de socializare au apărut multe comentarii controversate. Astfel, pe pagina de Facebook a Alianţei Sindicatelor Poliţiei Penitenciare (ALSIPPE) scrie: „Un român mai puţin. Mie îmi pare rău pentru deţinuţi care se sinucid din astfel de cauze. Dar pentru ăsta, nu; mă întreb ce aşteaptă alţii pentru a-i urma exemplul„, scria un agent al poliţiei penitenciare ca reacţie la difuzarea comunicatului despre moartea românului.

Citeşte şi Nu mai sunt locuri în PUŞCĂRII. Este nevoie de un NOU PENITENCIAR

Cine ne mai fură? Unul mai puţin care primeşte mâncare de la stat”, continua gardianul. Răspunzând unui interlocutor care califica aceste comentarii ca fiind inadecvate, autorul mesajului iniţial preciza: „Lucrez într-un penitenciar. Sunt doar deţinuţi extracomunitari. Pentru a avea meseria de gardian trebuie să ai inima neagră”.

Administraţia Penitenciarelor din Italia (DAP) a declanşat o anchetă internă privind comentariile postate pe contul de Facebook al Alianţei Sindicatelor Poliţiei Penitenciare (ALSIPPE). În cursul anului 2014, în Penitenciarul Opera (Milano) s-au înregistrat o sinucidere, patru tentative de sinucidere, 35 de cazuri de automutilare şi 24 de altercaţii între deţinuţi.