Tensiuni între Japonia şi China după ce un distrugător chinez s-a apropiat de insulele disputate

O navă militară chineză s-a apropiat de un arhipelag revendicat de China şi Japonia, în Marea Chinei de Est, atrăgând protestele vehemente ale Guvernului de la Tokyo, informează site-ul agenţiei Reuters.

23 dec. 2015, 19:14
Tensiuni între Japonia şi China după ce un distrugător chinez s-a apropiat de insulele disputate

Potrivit Pazei de Coastă nipone, o navă militară a Pazei de Coastă chineze s-a apropiat miercuri de Arhipelagul Senkaku (Diaoyu), situat în Marea Chinei de Est.

„Am transmis cel mai puternic protest şi am cerut Pazei de Coastă chineze să înceteze imediat activităţile în apropierea Insulelor Senkaku”, a declarat Takako Ito, purtătorul de cuvânt al Ministerului japonez de Externe.

Ambarcaţiuni ale Pazei de Coastă chineze se apropie frecvent de arhipelagul disputat, dar este prima dată când în zonă este observat un distrugător.

Hong Lei, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, a reiterat că Insulele Senkaku sunt teritoriu chinez. „Patrulele efectuate de Paza de Coastă chineză în această zonă sunt perfect legale. Navele sunt dotate cu echipamente standard”, a explicat oficialul chinez.

Relaţiile dintre China şi Japonia sunt tensionate de mulţi ani din cauza revendicărilor privind Arhipelagul Senkaku (Diaoyu).