Un bar din Botoşani, distrus de un bărbat supărat pe clienţii localului VIDEO

Un bărbat din Botoşani este cercetat de oamenii legii după ce a aruncat cu mesele de pe terasa unui bar, pentru că le-a cerut unor clienţi ai localului să îi facă cinste, iar aceştia au refuzat.

03 aug. 2016, 12:18
Un bar din Botoşani, distrus de un bărbat supărat pe clienţii localului VIDEO

Totul s-a întâmplat într-un bar din localitatea Costeşti. Bărbatul, care era deja sub influenţa băuturilor alcoolice, a început să ceară de băut de la clienţi. La un moment dat a fost refuzat de unul din ei şi au început să se certe, scrie botosaninews.ro.

Nervos, bărbatul a luat o masă şi a aruncat cu ea pe terasă, nepăsându-i că putea să lovească alţi clienţi. A doua zi, însă, bărbatul s-a întors la local cu un par, însă a fost oprit de angajaţi şi trimis acasă.

Administratorul barului a făcut plângere pentru distrugere. Toată scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere.

Citeşte şi Un bărbat din România a distrus un bar cu TOPORUL: Mi-a spus că dacă voi depune plângere, îmi va da foc VIDEO