Criză uriașă în România! Spitalele sunt pline până la refuz: „Paturile care se eliberează se și ocupă imediat”

Alertă medicală de proporții în România! Pacienții vin pe bandă rulantă în spitale cu viroze și gripe. La Institutul Matei Balș nu sunt niciodată locuri.

27 dec. 2023, 10:43
Criză uriașă în România! Spitalele sunt pline până la refuz: „Paturile care se eliberează se și ocupă imediat”
Situație de criză! Număr alarmant de gripe și viroze în spitalele de la noi din țară

În România, o alertă medicală a fost emisă din cauza creșterii îngrijorătoare a numărului de cazuri de gripă și viroze. Institutul Matei Balș avertizează că într-o zi se prezintă la camera de gardă până la 200 de pacienți care suferă de aceste probleme.

Citește și: Alertă medicală la final de an. A crescut alarmant numărul cazurilor de gripă și viroze. Institutul Matei Balș e plin

Dr. Adrian Marinescu, medic primar infecționist și directorul medical al spitalului, a declarat într-un interviu acordat Hot News că numărul cazurilor a înregistrat o creștere semnificativă în ultima săptămână, cu o majoritate a pacienților prezentând virusuri gripale și alte virusuri transmise pe cale respiratorie. Conform medicului, se înregistrează o creștere de cel puțin 30 la sută.

„Ajungem să avem peste 200 de pacienți care se prezintă doar la camera de gardă într-o zi. Punctul de maximă intensitate din pandemie, când ambulanțele făceau cozi interminabile, era undeva la 300 de persoane. Când ajungi la 200 de persoane care vin la camera de gardă pe zi – iar la final de an probabil vor fi peste 200 pe zi ajungi – înseamnă că deja ai o presiune importantă.”, a transmis dr. Adrian Marinescu.

Având în vedere numărul crescând de cazuri, personalul medical se confruntă cu o situație delicată în ceea ce privește disponibilitatea locurilor din spital. Directorul a subliniat că la Institutul Matei Balș, paturile sunt ocupate aproape în mod constant, chiar și în afara sezonului de infecții respiratorii.

Această situație se datorează faptului că toate cazurile grave din țară, referitoare la persoanele diagnosticate cu boli infecțioase, sunt trimise la Institutul Matei Balș.

„Gândiți-vă că acum avem epidemie de rujeolă, avem infecții respiratorii și avem și patologia care ține de bolile infecțioase în general, iar toate paturile sunt ocupate. Sigur că se fac și externări, într-un flux dinamic, doar că paturile care se eliberează într-o zi se și ocupă imediat cu pacienții care au nevoie de internare.”, a adăugat medicul.

Medicul Adrian Marinescu atrage atenția că infecțiile respiratorii pot fi extrem de periculoase pentru anumite categorii de persoane. Vorbim de bătrâni, copii mici, persoanele diagnosticate cu boli cronice sau supraponderale.

În privința îmbolnăvirilor de COVID-19, situația este sub control, la momentul actual. „Avem pacienți, dar nu este nicio presiune deosebită în privința COVID-19. Nu suportă comparație, în acest moment, nici cu rujeola și nici cu gripa”, a adăugat dr. Adrian Marinescu.

Citește și: Val de gripă şi viroze. Numărul îmbolnăvirilor creşte în fiecare săptămână