Peste 3.000.000 de elevi şi preşcolari vor începe luni anul şcolar 2014-2015

AN ŞCOLAR 2014-2015. Aproximativ 3.200.000 de elevi şi preşcolari vor începe luni anul şcolar 2014-2015, care va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare.

12 sept. 2014, 11:59
Peste 3.000.000 de elevi şi preşcolari vor începe luni anul şcolar 2014-2015

AN ŞCOLAR 2014-2015. Numai în Capitală vor începe luni cursurile anului şcolar 2014-2015 aproape 250.000 de preşcolari şi elevi, potrivit unui centralizator al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Dintre cei 247.839 de preşcolari şi elevi din Bucureşti, 41.404 sunt preşcolari, 77.223 elevi în învăţământul primar, 55.884 în învăţământul gimnazial, 68.646 în învăţământul liceal şi 3.396 în învăţământul post liceal.

Anul şcolar 2014-2015. Peste câteva zile, copiii vor trece din noul pragul şcolii. Emoţiile sunt mari ca la fiecare început de an şcolar. Şcoala poate fi un mediu în care copiii să nu se simtă în largul lor. Fie că au profesori incomozi, o materie care nu le place sau chiar niste colegi care-i agresează, fie că trec de la ciclul primar, la cel gimnazial, dau pentru prima oară teze, toate acestea sunt probleme care dau bătăi de cap copiilor, dar mai ales părinţilor.

Istoria, matematica, fizica sau limba română vor fi pentru elevii noştri principala preocupare pentru următoarele luni. Sau cel puţin aşa ar trebui ţinând cont că vor avea şi examene de susţinut. Părinţii aleargă în această perioadă după ultimele pregătiri. Cărţi, caiete, penare, ghiozdane, uniforme şi abecedare, toate sunt pe lista de cumpărături. Probabil părinţii se pregătesc deja şi de cunoscutul fond al clasei sau se gandesc deja că anul acesta copilul lor ar avea nevoie şi de ceva meditaţii.

Pentru toţi aceşti părinţi este important de ştiut că Ministerul Educaţiei Naţionale a pregătit un Cod etic care interzice profesorilor să ceară şi să primească banicadouri sau servicii, să colecteze fonduri de la elevi sau părinţii acestora pentru protocol în cazul examenelor, evaluărilor, olimpiadelor sau altor concursuri şcolare, dar şi să facă meditaţii cu propriii elevi.

Citeşte şi: Încep grădiniţele! Ce ANALIZE OBLIGATORII trebuie să cuprindă dosarul medical al copilului

Codul etic interzice orice activitate care generează corupţie:

  • fraudarea examenelor de orice tip contra bani, obiecte, servicii etc;
  • solicitarea de către personalul didactic a unor sume de bani sau cadouri în vederea obţinerii de către elevi a unor rezultate şcolare incorecte;
  • traficul de influenţă şi favoritismul în procesul de evaluare;
  • colectarea de fonduri de la elevi sau de la părinţii acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice antrenate în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de evaluare (examene şi evaluări naţionale, olimpiade, alte concursuri şcolare etc.);
  • interzicerea meditaţiilor cu proprii elevi, contra unor avantaje materiale.

În exercitarea activităţilor didactice (şcolare şi extraşcolare), membrilor personalului didactic le sunt interzise:

  • consumul de substanţe psihotrope sau alcool;
  • organizarea pariurilor şi a jocurilor de noroc;
  • folosirea dotărilor şi a bazei materiale din spaţiile de învăţământ în vederea obţinerii de beneficii financiare personale;
  • distrugerea intenţionată a dotărilor şi a bazei materiale din spaţiile de învăţământ;
  • distribuirea materialelor pornografice;
  • utilizarea de materiale informative interzise prin lege;
  • organizarea de activităţi care pot pune în pericol siguranţa şi securitatea elevilor sau a altor persoane aflate în incinta unităţii/instituţiei de învăţământ.

Vezi şi: Programul fructe în şcoli: Ce fructe vor fi distribuite elevilor şi care este bugetul acordat

Anul şcolar 2014-2015 va avea 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă, fără cele din vacanţa de vară, potrivit structurii aprobate de ministrul Educaţiei. Excepţie fac clasele terminale din învăţământul liceal, pentru care anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat. De asemenea, cursurile claselor terminale se încheie în 29 mai 2015, iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 12 iunie 2015.

Anul şcolar 2014-2015 este structurat, ca şi cel în curs, pe două semestre. Semestrul I va avea cursuri în perioadele luni, 15 septembrie – vineri, 19 decembrie şi luni, 5 ianuarie – vineri, 30 ianuarie.

În perioada 1 – 9 noiembrie, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.

Vacanţa de iarnă va începe sâmbătă, 20 decembrie şi se va încheia duminică, 4 ianuarie, iar cea intersemestrială va fi între 31 ianuarie şi 8 februarie.

Semestrul al II-lea va începe luni, 9 februarie, şi va fi întrerupt de vacanţa de primăvară, programată între 11 aprilie şi 19 aprilie. Cursurile se vor relua în 20 aprilie, anul şcolar urmând să se încheie la 19 iunie.

Vacanţa de vară de dinaintea anului şcolar 2015-2016 va fi între 20 iunie şi 13 septembrie.

Săptămâna 6 – 10 aprilie din semestrul al doilea va fi dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

Tezele din semestrul I al anului şcolar 2014-2015 se susţin, de regulă, până la 19 decembrie 2014, iar cele din semestrul al II-lea, până la 22 mai 2015.

 
 
Ministrul Educației a anunțat că limba modernă este introdusă de la clasa pregătitoare, cu câte o oră pe săptămână, iar în clasele a III-a și a IV-a elevii vor face două ore pe săptămână. Matematica obține o oră în plus pe săptămână la clasa a II-a, elevii urmând să facă 4 ore pe săptămână. Dispare Educația tehnologică, dar disciplina Arte vizuale și abilități practice câștigă câte o ora pe săptămână.
 
 
Introducerea manualelor în format digital pentru clasele I şi a II din această toamnă reprezintă „un moment important în evoluţia şcolii şi în dezvoltarea societăţii româneşti”, a spus ministrul Educaţiei.

„Faptul că din această toamnă elevii claselor I şi a II-a vor avea manuale noi, inclusiv în format digital, marchează o nouă pagină în istoria educaţiei româneşti. Acesta este un moment important în evoluţia şcolii şi în dezvoltarea societăţii româneşti. Introducerea manualelor digitale este un pas necesar spre modernitate, o adaptare a sistemului de învăţământ la lumea tehnologiei şi la ceea ce se întâmplă în mod concret în viaţa generaţiilor actuale de copii”, a declarat Remus Pricopie.

 
Ministrul Educaţiei a dat asigurări că procesul de modernizare a sistemului de învăţământ va continua în anii următori. „Odată cu aprobarea noilor programe şcolare pentru ciclurile primar, gimnazial şi liceal, toţi elevii din România vor putea beneficia, treptat, de manuale noi, în format digital”, a conchis oficialul.
 
NOI MATERII PENTRU ELEVI ÎN ANUL ŞCOLAR 2014 – 2015

Elevii din clasele a III-a şi a IV-a vor putea învăţa din anul şcolar 2014 – 2015 mai multe despre arhitectură şi mediul construit. „Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat prin ordin de ministru, programa şcolară pentru disiplina opţională „De-a arhitectura. Educaţie pentru arhitectură şi mediu construit” pentru clasele a III-a şi a IV-a. Timp de o oră pe săptămână, elevii acestor clase pot afla informaţii despre modul în care se construieşte mediul, dar şi elemente minimale de arhitectură”, se arată într-un comunicat de presă al MEN.

Au fost aprobate, de asemenea, şi programele şcolare pentru învăţământul liceal, curriculum diferenţiat, filiera vocaţională, profilul artistic, specializarea Muzică, destinate disciplinelor opţionale „Muzică vocală de jazz – muzică uşoară” şi „Istoria Jazzului”. Prima disciplină vizează elevii din ciclul liceal, clasele IX-XII, iar cea de-a doua, elevii din clasele a XI-a şi a XII-a.

Elevii de gimnaziu şi liceu se pot înscrie până la 30 septembrie în programele opţionale de educaţie antreprenorială şi de orientare profesională implementate gratuit în şcoli.

Programele vin în întâmpinarea cerinţelor de pe piaţa muncii şi pregătesc tinerii pentru realitatea economică, dezvoltându-le abilităţi şi competenţe esenţiale pentru carieră şi pentru viaţă. Programul de antreprenoriat familiarizează tinerii cu antreprenoriatul, ajutându-i să îşi definească idei de afaceri, potenţialii clienţi şi avantajele competitive. Prin exerciţii şi lucru în echipă, elevii învaţă ce presupune antreprenoriatul, de la cum se concepe o afacere şi ce calităţi are un lider până la cum se aduce pe piaţă un produs sau un serviciu cerut de clienţi şi cum se administrează un business pilot„, potrivit unui comunicat emis de Junior Achievement România.

De asemenea, cei înscrişi vor beneficia de sesiuni de webinarii şi de mentorat de la antreprenori de succes şi profesionişti din sectorul de business şi au acces la burse şi competiţii la nivel naţional şi european.

O altă materie opţională este orientarea în carieră, care vine în completarea ofertei educaţionale tradiţionale.

CITEŞTE ŞI: Ministrul Educaţiei, anunţ important pentru toţi profesorii înaintea noului an şcolar