control judiciar

Călin Georgescu, despre retragerea trupelor NATO de pe teritoriul României:
30 oct. 2025, 11:38

Călin Georgescu, despre retragerea trupelor NATO de pe teritoriul României: „Este modul diplomatic în care conducerea SUA arată lipsa de încredere în administrația de la București”

Călin Georgescu s-a aflat, azi, la Tribunalul București unde s-a judecat contestația la prelungirea controlului judiciar, măsură dispusă în urmă…
Călin Georgescu, optimist cu privire la instaurarea păcii în regiune:
28 oct. 2025, 11:42

Călin Georgescu, optimist cu privire la instaurarea păcii în regiune: „Salut eforturile depuse în acest scop de către președinții american și rus. Am convingerea că pacea se va semna la București”

Călin Georgescu a ajuns din nou în fața polițiștior din Buftea pentru a semna controlul judiciar. Ca în fiecare săptămână,…
Călin Georgescu, sub control judiciar pentru încă 60 de zile în dosarul în care este judecat pentru promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război
21 oct. 2025, 13:35

Judecătoria Sectorului 1 a prelungit cu 60 de zile controlul judiciar al lui Călin Georgescu în dosarul în care suveranistul…
Călin Georgescu, mesaj puternic după ieșirea de la judecătorie: „Nu vă temeți! Nu mor caii când vor câinii! Trăim o vreme în care dreptatea se lasă așteptată!”
21 oct. 2025, 09:20

Călin Georgescu, mesaj puternic după ieșirea de la judecătorie: „Nu vă temeți! Nu mor caii când vor câinii! Trăim o vreme în care dreptatea se lasă așteptată!”

Călin Georgescu este așteptat în fața magistraților și a polițiștilor, marți, 21 octombrie. Mai întâi, începând cu ora 09.00, suveranistul…
Călin Georgescu, la Poliție pentru controlul judiciar: Țara asta e condusă de o șleahtă de prefăcuți. Am văzut comportamentul trădător și slugarnic al premierului Bolojan în fața lui Orban
14 oct. 2025, 11:16

Călin Georgescu, la Poliție pentru controlul judiciar: Țara asta e condusă de o șleahtă de prefăcuți. Am văzut comportamentul trădător și slugarnic al premierului Bolojan în fața lui Orban

Călin Georgescu a fost așteptat de sustinatori la Poliție pentru a semna controlul judiciar. Gestul de săptămâna trecută l-ar putea…
Călin Georgescu, atac dur la adresa Guvernului Bolojan, după ce le-a impus călugărilor plata CASS:
18 aug. 2025, 11:13

Călin Georgescu, atac dur la adresa Guvernului Bolojan, după ce le-a impus călugărilor plata CASS: „Ei se roagă zi și noapte pentru popor, iar acest Guvern păgân îi pune la zid”

O nouă zi în care suveranistul Călin Georgescu trebuie să dea cu subsemnatul la IPJ Ilfov. Ca de fiecare dată…
Piedone, în fața polițiștilor pentru controlul judiciar în ciuda încercărilor de scăpa de această măsură
30 iul. 2025, 10:46

Piedone, în fața polițiștilor pentru controlul judiciar în ciuda încercărilor de scăpa de această măsură

Cristian Popescu Piedone s-a prezentat miercuri la secția de poliție din Bragadiru, pentru a semna controlul judiciar. Fostul șef al ANPC a…
VIDEO Călin Georgescu, din nou în fața polițiștilor pentru controlul judiciar: ”Sistemul s-a năpustit asupra mea”
23 iul. 2025, 12:03

VIDEO Călin Georgescu, din nou în fața polițiștilor pentru controlul judiciar: ”Sistemul s-a năpustit asupra mea”

Călin Georgescu a ajuns din nou la Poliție pentru a semna controlul judiciar. Fostul candidat la prezidențiale este așteptat și…
Piedone a mers să semneze controlul judiciar: ”Polițiștii mi-au explicat ce trebuie să fac”
23 iul. 2025, 09:27

Piedone a mers să semneze controlul judiciar: ”Polițiștii mi-au explicat ce trebuie să fac”

Cristian Popescu Piedone a fost plasat sub control judiciar şi are interdicţia de a-şi exercita funcţia la ANPC. Acesta este…
Călin Georgescu a ajuns iar în fața polițiștilor, pentru controlul judiciar. Autografe pentru fani și un nou discurs anti-UE
09 iul. 2025, 11:35

Călin Georgescu a ajuns iar în fața polițiștilor, pentru controlul judiciar. Autografe pentru fani și un nou discurs anti-UE

Călin Georgescu a ajuns la sediul IPJ Ilfov pentru a semna controlul judiciar. Recent, fostul candidat a fost trimis în…
Călin Georgescu, așteptat cu flori de susținători la sediul Poliției Ilfov. Oamenii scandau: ”Călin Georgescu, te iubim”
04 iun. 2025, 13:27

Călin Georgescu, așteptat cu flori de susținători la sediul Poliției Ilfov. Oamenii scandau: ”Călin Georgescu, te iubim”

Zeci de oameni l-au așteptat cu flori pe Călin Georgescu la sediul Poliției Ilfov. Acesta a mers miercuri pentru a…
George Simion continuă seria doleanțelor halucinante. Marele perdant al prezidențialelor cere retragerea acuzațiilor formulate împotriva lui Georgescu și ridicarea controlului judiciar asupra lui BogPR
20 mai 2025, 21:37

Liderul AUR, George Simion, care retragerea tuturor acuzațiilor formulate împotriva lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024,…
Susținător al lui George Simion, plasat sub control judiciar după ce a instigat la revoltă armată: „Vom intra cu forța în clădirea Guvernului, unde îi vom aresta pe toți”
19 mai 2025, 12:31

Susținător al lui George Simion, plasat sub control judiciar după ce a instigat la revoltă armată: „Vom intra cu forța în clădirea Guvernului, unde îi vom aresta pe toți”

Un susținător al lui George Simion a fost plasat sub control judiciar după ce a instigat la revoltă armată. Acesta…
BOMBĂ în ziua alegerilor! Călin Georgescu ar putea fi arestat
18 mai 2025, 13:17

BOMBĂ în ziua alegerilor! Călin Georgescu ar putea fi arestat

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu, riscă să fie arestat de autorităţile române chiar în ziua…
Călin Georgescu scapă de controlul judiciar de 60 de zile. Judecătorii au eliminat și două dintre obligațiile impuse fostului candidat
05 mai 2025, 16:15

Călin Georgescu scapă de controlul judiciar de 60 de zile. Judecătorii au eliminat și două dintre obligațiile impuse fostului candidat

Veste bună pentru Călin Georgescu după primul tur al alegerilor prezidențiale. Judecătoria Sectorului 1 a decis să reducă durata controlului…
Andrew și Tristan Tate, din Dubai direct la Poliție. Acuzații dure după semnarea controlului judiciar: „Guvernul Floridei e corupt, au furat 10 milioane de dolari”
22 apr. 2025, 16:33

Andrew și Tristan Tate, din Dubai direct la Poliție. Acuzații dure după semnarea controlului judiciar: „Guvernul Floridei e corupt, au furat 10 milioane de dolari”

Andrew și Tistan Tate au semnat controlul judiciar marți, la câteva ore după ce s-au întors din Dubai cu un…
Noi probe în dosarul în care este anchetat Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale urmează să fie audiat din nou
08 apr. 2025, 23:21

Noi probe în dosarul în care este anchetat Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale urmează să fie audiat din nou

Dosarul penal în care este anchetat fostul candidat la alegerile prezidențiale se îngroașă de la o săptămână la alta. Au…
Dan Diaconescu rămâne sub control judiciar și după ce procesul său se reia la o nouă instanță. Judecătorii i-au respins cererea
04 apr. 2025, 11:06

Dan Diaconescu rămâne sub control judiciar și după ce procesul său se reia la o nouă instanță. Judecătorii i-au respins cererea

Dan Diaconescu, fostul patron al postului OTV, rămâne sub control judiciar după ce judecătorii de la Judecătoria Tulcea au respins…
Călin Georgescu, la poliție pentru controlul judiciar. Prima apariție după ce i-a fost respinsă candidatura la prezidențiale
19 mart. 2025, 11:50

Călin Georgescu, la poliție pentru controlul judiciar. Prima apariție după ce i-a fost respinsă candidatura la prezidențiale

Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale, s-a prezentat miercuri, 19 martie, la Poliția Ilfov pentru a semna măsura…
Călin Georgescu, la Poliţie, după nici 24 de ore de când candidatura i-a fost respinsă de CCR
12 mart. 2025, 17:55

Călin Georgescu, la Poliţie, după nici 24 de ore de când candidatura i-a fost respinsă de CCR

Călin Georgescu s-a prezentat miercuri la controlul judiciar. Fostul candidat la prezidențiale este acuzat de șase infracțiuni, printre care fals…
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Magistrații i-au respins cererea
06 mart. 2025, 12:53

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Magistrații i-au respins cererea

Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, află joi, 6 martie, dacă scapă de controlul judiciar impus de…
Călin Georgescu rămâne sub controlul judiciar. Are la dispoziție două zile pentru a consulta dosarul
03 mart. 2025, 13:20

Călin Georgescu rămâne sub controlul judiciar. Are la dispoziție două zile pentru a consulta dosarul

Judecătoria Sectorului 1 amână decizia privind controlul judiciar în cazul lui Călin Georgescu. Acesta este acuzat de multiple infracțiuni, printre…
Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a stabilit termen în 5 martie
02 mart. 2025, 17:15

Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a stabilit termen în 5 martie

Călin Georgescu a deschis, la Judecătoria Sectorului 1, un proces care are ca obiect „plângere control judiciar”, el contestând interdicţiile…
Călin Georgescu are interdicție de a părăsi România și de a posta mesaje legionare, fasciste, antisemite și rasiste online
26 feb. 2025, 20:06

Călin Georgescu are interdicție de a părăsi România și de a posta mesaje legionare, fasciste, antisemite și rasiste online

Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale, a fost plasat sub control judiciar de procurorii Parchetului General pentru o perioadă de…
Cristela, în lacrimi după ce Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar: „Soțul meu este nevinovat. Tot ce se întâmplă este o persecuție politică”
26 feb. 2025, 17:41

Cristela, în lacrimi după ce Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar: „Soțul meu este nevinovat. Tot ce se întâmplă este o persecuție politică”

Călin Georgescu a primit calitatea de inculpat pentru șase infracțiuni, în ancheta pentru care a fost adus la audieri miercuri.…
Dani Mocanu, lovitură și în 2025! Manelistul este ținut sub control judiciar în continuare și nu are voie să părăsească țara
29 ian. 2025, 18:08

Dani Mocanu, lovitură și în 2025! Manelistul este ținut sub control judiciar în continuare și nu are voie să părăsească țara

Dani Mocanu a mai primit o lovitură! În continuare, cunoscutul manelist se află sub control judiciar, fiind nevoit să respecte…
Bărbat plasat sub control judiciar după ce a vandalizat mașina unor jurnaliști la mitingul pro-Georgescu
11 ian. 2025, 21:24

Bărbat plasat sub control judiciar după ce a vandalizat mașina unor jurnaliști la mitingul pro-Georgescu

Un bărbat care a vandalizat mașina unor jurnaliști la mitingul pro-Georgescu și anti-Iohannis, din București a fost plasat sub control…
Decizie de ultimă oră luată de Tribunalul Bucureşti în cazul lui Alfred Bulai. Ce se întâmplă cu sociologul acuzat de folosire abuzivă a funcţiei şi agresiune
17 dec. 2024, 19:32

Decizie de ultimă oră luată de Tribunalul Bucureşti în cazul lui Alfred Bulai. Ce se întâmplă cu sociologul acuzat de folosire abuzivă a funcţiei şi agresiune

Alfred Bulai, inculpat pentru că ar fi agresat sexual studente de la SNSPA, a scăpat de arestul la domiciliu, după ce…
Cererea lui Nelu Tătaru de a-i fi ridicat controlul judiciar, respinsă de instanţă
11 nov. 2024, 18:05

Cererea lui Nelu Tătaru de a-i fi ridicat controlul judiciar, respinsă de instanţă

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, luni, plângerea formulată de fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, împotriva…
Întoarcerea lui Dan Diaconescu în televiziune, amânată de justiţie. Ce decizie de ultimă oră a luat instanţa
06 sept. 2024, 17:58

Întoarcerea lui Dan Diaconescu în televiziune, amânată de justiţie. Ce decizie de ultimă oră a luat instanţa

Miercuri, 4 septembrie, la Judecătoria Constanța, a avut loc un nou termen în procesul în care Dan Diaconescu, fostul proprietar…
Dumitru Dumbravă, show la secţia de poliţie, unde s-a prezentat pentru a semna controlul judiciar:
01 iul. 2024, 14:43

Dumitru Dumbravă, show la secţia de poliţie, unde s-a prezentat pentru a semna controlul judiciar: „Aşteptăm să fie audiat El Chapo”

Generalul SRI Dumitru Dumbravă a ajuns din nou la poliție pentru a semna controlul judiciar şi i-a şocat şi de…
VIDEO Florian Coldea, îmbrăcat cu jacheta BMW, surprins „călare” pe un scuter electric în drum spre controlul judiciar. Fostul SRI-ist a dat cu subsemnatul la Poliție cu o cască în mână
25 iun. 2024, 20:34

VIDEO Florian Coldea, îmbrăcat cu jacheta BMW, surprins „călare” pe un scuter electric în drum spre controlul judiciar. Fostul SRI-ist a dat cu subsemnatul la Poliție cu o cască în mână

Florian Coldea și-a făcut apariția la controlul judiciar pe un scuter electric. Fostul director adjunct al SRI venea până acum…
Silvestru Şoşoacă rămâne sub control judiciar. Decizia Înaltei Curţi este definitivă
10 iun. 2024, 22:59

Silvestru Şoşoacă rămâne sub control judiciar. Decizia Înaltei Curţi este definitivă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins luni, ca nefondată, plângerea depusă de Silvestru Şoşoacă împotriva ordonanţei procurorilor prin…
Silvestru Șoșoacă, declarații după ce a fost pus sub control judiciar:
05 iun. 2024, 23:46

Silvestru Șoșoacă, declarații după ce a fost pus sub control judiciar: „Nu am avut nici cea mai vagă idee că semnăturile erau false”

Silvestru Șoșoacă a făcut declarații după ce a fost pus sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. El este…
Decizia de ultimă oră a Tribunalului din București! Mama lui Vlad Pascu scapă de controlul judiciar
04 iun. 2024, 21:50

Decizia de ultimă oră a Tribunalului din București! Mama lui Vlad Pascu scapă de controlul judiciar

Mama lui Vlad Pascu, Miruna Pascu, a scăpat de măsura controlului judiciar. Această decizie a fot luată astăzi de Tribunalul…
Florian Coldea a semnat controlul judiciar: „Am încredere totală în justiția din România”
27 mai 2024, 10:36

Florian Coldea a semnat controlul judiciar: „Am încredere totală în justiția din România”

Fostul șef al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea, a venit la secția de poliție pentru a semna controlul judiciar.
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, scapă de controlul judiciar într-un dosar de corupţie. Candidează pentru un nou mandat
13 mai 2024, 11:56

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, scapă de controlul judiciar într-un dosar de corupţie. Candidează pentru un nou mandat

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a primit o veste favorabilă în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție.…
Președintele Consiliului Județean Prahova, la poliție după depunerea candidaturii pentru încă un mandat. Cum justifică Iulian Dumitrescu decizia care a dus la scandal în PNL
25 apr. 2024, 12:26

Președintele Consiliului Județean Prahova, la poliție după depunerea candidaturii pentru încă un mandat. Cum justifică Iulian Dumitrescu decizia care a dus la scandal în PNL

După ce și-a depus candidatura pentru un nou mandat de șef al Consiliului Județean Prahova, deși este acuzat de luare…
Robert Nica, liderul Clanului Sportivilor, prins în timp ce încerca să fugă din țară. Temutul interlop se află sub control judiciar
06 apr. 2024, 15:01

Robert Nica, liderul Clanului Sportivilor, prins în timp ce încerca să fugă din țară. Temutul interlop se află sub control judiciar

Robert Nica, unul dintre liderii Clanului Sportiv, a fost prins în timp ce încerca să fugă din țară. Interlopul se…
DNA a prelungit controlul judiciar al lui Iulian Dumitrescu. PNL îl susţine în continuare pentru un nou mandat la preşedinţia CJ Prahova
28 mart. 2024, 13:33

DNA a prelungit controlul judiciar al lui Iulian Dumitrescu. PNL îl susţine în continuare pentru un nou mandat la preşedinţia CJ Prahova

Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al Consiliului…