Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, arestat preventiv în dosarul Centrului Militar Zonal, a fost adus, luni…
Seful Laboratorului de Radiologie neglija unele cazuri urgente, efectuand cu prioritate examinari RMN pentru care isi insusea banii, potrivit referatului…
Tribunalul Suceava a respins, miercuri, cererea procurorilor de arestare preventivă a şefului Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului…
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, miercuri, să respingă contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind ridicarea controlului judiciar…
Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu afirmă, într-o scrisoare deschisă adresată alegătorilor, că DNA și SRI au devenit o "supra-putere ocultă și…
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, marţi dimineaţă, înaintea şedinţei CCR în care se judecă excepţia de neconstituţionalitate privind…