Dana Gîrbovan, preşedinte UNJR, spune că organizarea unui referendum în urma deciziei CCR privind conflictul instituţional preşedinte-ministrul Justiţiei, ar însemna…
Măsurile luate de Guvernul de la Bucureşti privind organizarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu vor fi în atenţia Comisiei…
Preşedintele suspendat nu a făcut altceva decât să folosească greşelile adversarilor. Declaraţia a fost făcută de editorialistul Cristian Tudor Popescu,…
Prim-vicepreşedinte PDL Cristian Preda declară că decizia Curţii Constituţionale referitoare la condiţiile în care este validat referendumul, respectiv o participare…
Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că referendumul din 29 iulie privind demiterea preşedintelui…