TRENUL GROAZEI. Călătorii pe ruta Timişoara - Baia Mare, terorizaţi de TREI IMIGRANŢI. Controlorul, ameninţat cu moartea VIDEO

Publicat: Duminică, 12 Ianuarie 2020 21:48 // Actualizat: Duminică, 12 Ianuarie 2020 21:50 // Sursa: romaniatv.net

Clipe de groază pentru pasagerii din trenul Timișoara - Baia Mare după ce, la Valea lui Mihai, chiar poliția a urcat în tren trei imigranți, cu scopul de a-i duce la Baia Mar. Cei trei, se pare că imigranți din Algeria, au încercat să-i jefuiască pe călători!

Presa locală relatează imigranții care au fost lăsați în grija controlorilor au terorizat pasagerii.

"Pur și simplu se plimbau printre noi, parcă erau la supermarket în fața rafturilor și nu știau ce să aleagă, eram ca și o marfă pe raft pentru ei, așa încercau pe toată lumea să vadă de la cine pot fura. Noroc cu controlorii că nu i-au scăpat din ochi o clipă și s-au făcut scut între ei și pasageri, ca să nu fure imigranții bunurile pasagerilor", a relatat un pasager.

Se pare că imigranților chiar le-a ieșit o tentativă de furt, doar că norocul călătoarei păgubite au fost controlorii, care au văzut toată scena și au recuperat portofelul femeii.

Imigranții nu s-au oprit și au încercat să fure chiar și din geanta controlorului, pe care l-au şi amenințat arătându-i prin gesturi că îi vor tăia gâtul!

Cei trei sunt solicitanți de azil și aveau documente privizorii eliberate de autoritățile române.

loading...
Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Baia Mare controlor imigranţi jaf Timişoara tren
Loading...
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.8026
RON
21 Feb
noapte 1 °
zi 12 °
Ultimele joburi adaugate
24 H