Un copil de 2 ani, găsit MORT pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră

Caz grav în judeţul Constanţa. Un copil de numai 2 ani şi jumătate a fost descoperit mort pe marginea Canalului Dunăre - Marea Neagră. Nu se ştie cum a murit copilul, dacă s-a înecat sau a fost omorât. Micuţul era pe jumătate dezbrăcat şi avea urme de lovituri pe corp.

20 iun. 2014, 05:26
Un copil de 2 ani, găsit MORT pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră

Copilul se juca în curtea casei, la Medgidia. La un moment dat, rudele şi-au dat seama că a dispărut şi au plecat să-l caute, potrivit reporterntv.ro. După ore întregi de căutări, oamenii au alertat poliţia. Băieţelul a fost descoperit mort, la mai bine de doi kilometri depărtare de casă, pe marginea Canalului Dunăre – Marea Neagră.

Este vorba de cadavrul unui copil de 2 ani şi jumătate, localnic, care se pare că a decedat din cauza înecului. Încercăm să stabilim ce s-a întâmplat„, a declarat procurorul Zafer Sadac.

Rudele povestesc că micuţul era pe jumătate dezbrăcat şi că avea mai multe răni pe corp. Oamenii nu cred că băieţelul s-a înecat, ci că a fost omorât. Ei spun că un alt frate mai mare al lui a fost agresat pe stradă în urmă cu câteva zile.

Procurorii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs tragedia.

CITEŞTE ŞI: Taximetrist găsit mort în maşină la marginea Bucureştiului