Doi adulţi şi nouă copii au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Membrii unei familii de 11 persoane, dintre care 9 copii, au fost internaţi în noaptea de miercuri spre joi în spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

20 nov. 2014, 17:05
Doi adulţi şi nouă copii au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă pentru Copii Cluj, Călin Lazăr, a declarat că este vorba de copii care au vârste între patru luni şi 16 ani.

„În cursul nopţii de miercuri spre joi s-a prezentat o familie cu 11 pacienţi, din care doi adulţi şi 9 copii, cu vârste cuprinse între patru luni şi 16 ani, care au venit pentru vărsături, dar s-a stabilit că a fost vorba de intoxicaţie cu monoxid de carbon, forme foarte uşoare. Li s-a administrat oxigen şi au fost rehidrataţi. Sunt internaţi la Clinica de Pediatrie 2 Cluj-Napoca, părinţii ca aparţinători. În acest caz a fost sesizată şi Poliţia şi Direcţia de Protecţie a Copilului”, a menţionat Călin Lazăr.

Potrivit medicului pediatru Aurel Bizo de la Clinica de Pediatrie 2 Cluj-Napoca, intoxicaţia s-a petrecut într-o locuinţă improprie, încălzită cu sobă cu lemne.

Citeşte şi Patru oameni, printre care şi un copil, intoxicaţi cu monoxid de carbon de la sobă