EUROVISION 2017. Salvador Sobral, cântăreţul care are nevoie de o inimă, moment emoţionant VIDEO

EUROVISION 2017. Cântăreţul care are nevoie de o inimă a impresionat până la lacrimi milioane de telespectatori la Eurovision. Salvador Sobral e bolnav, iar presa scrie că medicii i-ar fi spus că, dacă până la finalul anului nu face un transplant de cord, nu mai are nicio şansă. Portughezul a ascuns problemele de sănătate, convins fiind că va putea impresiona oamenii doar prin cântecul lui. Şi a reuşit. Liana Stanciu a dezvăluit în exclusivitate la România TV că acesta poartă în permanenţă un simulator cardiac sub hainele largi pentru a nu avea probleme.

11 mai 2017, 06:43
EUROVISION 2017. Salvador Sobral, cântăreţul care are nevoie de o inimă, moment emoţionant VIDEO

EUROVISION 2017. Portugalia a câștigat finala Eurovision! România a încheiat pe locul 7! România a obținut 224 de puncte la votul telespectatorilor, al cincilea mare punctaj acordat prin televot.

Salvador Sobral a interpretat melodia ”Amar Pelos Dois” pe scena mică, lăsând scena mare liberă, în spatele căreia a fost proiectată imaginea unei păduri în lumina lunii. Cântăreţul a fost înconjurat de public, care l-a susţinut cu lumini aprinse. 

EUROVISION 2017. Salvador Sobral are 27 de ani. Iar piesa emotionanta i-a compus-o sora sa. A castigat selectia pentru Eurovision in Portugalia cu mari emotii. Cand a fost desemnat invingator si a trebuit sa urce din nou pe scena, a avut nevoie de ajutorul surorii pentru a canta.

Anuntul oficial pentru presa si pentru organizatorii competitiei a fost ca Salvador a suferit doua operatii de hernie si ca are nevoie de repaus pentru a se recupera.

„Este evident deja că am niște probleme de sănătate și nu pot fi plecat atât de mult. Și chiar am crezut că nu voi putea pleca deloc și apoi, cred că doctorii au fost și ei entuziasmați de toată povestea și au spus: Hai să încercăm să facem asta. Să încercăm să găsim o cale de mijloc. Dacă ai putea să mergi doar pentru o săptămână și să meargă cineva cu tine. Și acum sunt bine, sunt pregătit”, a spus concurentul.

Vezi si: EUROVISION 2017 TVR: România ţinteşte FINALA EUROVISION 2017

Tocmai de aceea la Kiev, la repetitiile pentru concurs, Luisa, sora sa, i-a tinut locul.

Momentul din semifinala insa i-a lasat fara cuvinte pe jurnalistii acreditati la Eurovision. In sala s-a asternut linistea cand Salvador a inceput sa cante.

Salvador Sobral este considerat acum unul din favoritii Eurovision. In Spania, copiii ii canta la scoala piesa.

Povestea de dragoste din versurile piesei se incheie cu un mesaj sugestiv: „daca inima ta nu vrea sa sufere, inima mea poate iubi pentru amandoi”.

CASTIGATOR EUROVISION 2017: Cele 10 ţări care s-au calificat în finală au fost anunţate în ordine aleatorie: Republica Moldova, Azerbaidjan, Grecia, Suedia, Portugalia, Polonia, Armenia, Australia, Cipru şi Belgia.

Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare – Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia, sunt calificate direct în finală, alături de ţara gazdă, Ucraina.

România nu a votat în prima semifinală, având drept de vot doar cele 18 ţări reprezentate în această etapă a concursului Eurovision, alături de Italia, Marea Britanie şi Spania, potrivit eurovision.tv.

Un număr de 18 ţări au participat în prima semifinală a Eurovision 2017, care a avut loc marţi seară în capitala Ucrainei.

Primele nouă au fost, în ordine: Suedia (Robin Bengtsson, cu melodia ”I Can’t Go On”), Georgia (Tamara Gachechiladze, cu piesa ”Keep The Faith”), Australia (Isaiah, ”Don’t Come Easy”), Albania (Lindita, ”World”), Belgia (Blanche, ”City Lights”), Muntenegru (Slavko Kalezić, ”Space”), Finlanda (Norma John, ”Blackbird”), Azerbaidjan (Dihaj, ”Skeletons”) şi Portugalia (Salvador Sobral, ”Amar Pelos Dois”).

Au urmat reprezentanţi ai celorlalte nouă ţări participante în această etapă a competiţiei: Grecia (Demy, ”This is Love”), Polonia (Kasia Moś, ”Flashlight”), Republica Moldova (Sunstroke Project, ”Hey Mamma”), Islanda (Svala, ”Paper”), Republica Cehă (Martina Bárta, ”My Turn”), Cipru (Hovig, ”Gravity”), Armenia (Artsvik, ”Fly With Me”), Slovenia (Omar Naber, ”On My Way”) şi Letonia (Triana Park, ”Line”).

După deschiderea votului, Jamala, artista care a câştigat Eurovision Song Contest anul trecut, a interpretat melodia ”1944”, cu care a reprezentat Ucraina la Stockholm. Cântecul ei a stârnit controverse la ediţia precedentă a concursului muzical, întrucât versurile sale se referă la deportarea tătarilor din Crimeea, în timpul regimului sovietic condus de Stalin. Mulţi dintre cetăţenii din Rusia au spus că rezultatul concursului din 2016 a fost unul politic.

Jamala a mai cântat o melodie după încheierea votului, ”Zamanyly”, pe care a lansat-o anul trecut, alături de grupul ucrainean DakhaBrakha.

Reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, vor intra în concurs cu melodia ”Yodel It!” în cea de-a doua semifinală, joi. În această etapă a concursului vor mai concura: Macedonia, Malta, Olanda, Serbia, Danemarca, Ungaria, Austria, Irlanda, Elveţia, Estonia, Israel, Bulgaria, San Marino, Lituania, Croaţia, Norvegia şi Belarus.

Eurovision Song Contest 2017 se desfăşoară sub sloganul „Celebrate diversity”, în competiţie paricipând în total 42 de ţări, după retragerea Rusiei.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională anuală, la care participă ţările ce deţin statutul de membru activ în cadrul European Broadcasting Union (EBU), cea mai importantă asociaţie a posturilor publice de televiziune din Europa. Concursul a fost transmis în fiecare an de la inaugurarea sa în 1956 şi este unul dintre cele mai longevive programe de televiziune din lume.

Eurovision este, de asemenea, unul dintre cele mai vizionate evenimente non-sportive din lume, cu audienţe care depăşesc în fiecare an pragul de 100 de milioane de telespectatori. Printre artiştii ale căror cariere internaţionale au fost lansate în urma participării sau a victoriei la Eurovision se numără, printre alţii, Domenico Modugno (locul 3 în 1958), ABBA (locul 1 în 1974), Céline Dion (locul 1 în 1988) şi Julio Iglesias (locul 4 în 1970).

EUROVISION 2017 TVR: Există un oraș la o aruncătură de băț de granițele României care ascunde comori de tot felul. Kiev este un centru cultural divers și adăpost pentru trei milioane de suflete, o capitală care se întinde peste dealuri și insule împrejmuite de râu, conectate prin poduri și linii de metrou.