GROZĂVIE în Penitenciarul Iaşi. VIOL cu coada de la mătură şi cu un bidon de 2 litri

Legea nescrisă a violatorilor din penitenciar şi metodele ineficiente de control ale supraveghetorilor au dus la o grozăvie inimaginabilă. Un tânăr a fost violat de patru puşcăriaşi cu coada de mătură şi bidonul de plastic, zile la rând, fără ca autorităţile de acolo să afle ceva. Agresorii au fost arestaţi. Scenele înfiorătoare sunt greu de imaginat: victima a fost violată cu coada unei mături şi i s-au turnat doi litri de apă prin anus. Agresiunile s-au petrecut timp de patru zile, în unele zile deţinutul fiind violat ore întregi de colegi.

RomaniaTV.net
03 feb. 2016, 08:52
GROZĂVIE în Penitenciarul Iaşi. VIOL cu coada de la mătură şi cu un bidon de 2 litri

Legea nescrisă de pedepsire a violatorilor din penitenciar a dus la apariţia unui caz şocant în incinta Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Iaşi, scrie ziaruldeiasi.ro. Un tânăr din Brăila acuzat, în trecut, de comiterea unei infracţiuni de viol a fost, la rândul său, abuzat sexual de ne­numărate ori de colegii săi de cameră.

Citeşte şi CAZ HALUCINANT în GORJ. Femeie violată de doi vecini în timp ce dădea de pomană prin sat

Robert B. a fost, de asemenea, supus unor torturi greu de imaginat, fiind agresat sexual cu o coadă de mătură şi cu un bidon de plastic. Zilele trecute, cei patru agresori ai lui Robert B., Sali Ergut (21 de ani), Petru Costin (19 ani), Vlad Muraru (19 ani) şi Constantin Adam (19 ani) au fost arestaţi pentru 30 de zile.

Patru zile de tortură

Potrivit propunerii de arestare a Par­che­tului de pe lângă Judecătoria Iaşi, scenele de violenţă au început în camera E-9-20 pe 21 ianuarie.

„În această cameră, inculpatul Muraru Vlad era desemnat ca şef de ca­meră, datorită acestei funcţii având un comportament de înjosire a celorlalţi din ca­meră, încercând să se facă respectat”, susţin procurorii.

Aceştia au mai notat că, prin faptul că Muraru îl bătea şi îl umilea pe Robert B., ceilalţi colegi au preluat aceeaşi atitudine faţă de victimă. Prima agresiune sexuală a fost consemnată pe 21 ianuarie, atunci când Constantin Adam l-a obligat pe colegul său să se urce într-un pat şi să întreţină raporturi sexuale anale şi orale cu el.

„La sugestia inculpatului Muraru Vlad, inculpatul Sali Ergut a luat coada din lemn de la o mătură, pe care a introdus-o persoanei vătămate în anus, ajutat de inculpatul Muraru Vlad, care ţinea partea vătămată de ambele mâini, inculpatul Sali Ernut ţinând partea vătă­mată de un şold. După acest episod, la un interval de timp scurt, inculpatul Adam An­drei Constantin a confecţionat din hârtie o pâlnie pe care, cu sprijinul inculpatului Mu­ra­ru Vlad, i-a introdus-o forţat persoanei vătămate în anus, dar inculpatul Mu­raru Vlad nu s-a oprit aici, a luat un bidon de doi litri cu apă, turnând conţinutul prin acea pâlnie”, e doar un pasaj incredibil din propunerea de arestare.

Citeşte şi O elevă din Suceava, VIOLATĂ timp de doi ani de colegii de şcoală

În zilele ce au urmat după acele scene înfiorătoare, cei patru arestaţi l-au violat pe colegul lor atât în cameră, cât şi la duş. Atunci când refuza, victima era lovită cu sălbăticie cu capul de perete şi cu ţeava de la duş în cap. În cele din urmă, Robert B. a reuşit să denunţe perversiunile la care era supus, iar procurorii au demonstrat că cele reclamate de el sunt adevărate.

O lege nescrisă

În sistemul penitenciar, persoanele acu­zate în trecut de viol sau cele care au la activ infracţiuni cu tentă sexuală devin, la rândul lor, victime ale acestui tip de abuz. E o lege nescrisă a sistemului de detenţie, la care concură şi metodele ineficiente de control ale administraţiilor. Robert B. este în prezent încarcerat pentru furt, însă, în trecut, pe când era minor, a fost introdus într-un centru de reeducare pentru o agresiune sexuală.

Gardienii, verificaţi

Reprezentanţii Penitenciarului Iaşi au precizat ieri că în acest caz s-a deschis o procedură prelabilă de verificare, urmând a se stabili dacă gardienii se fac sau nu vinovaţi de neglijenţă în acest caz.