Premieră mondială spectaculoasă. Săritură de la 30 de metri, printre crocodili VIDEO

Doi înotători au sărit de la 30 de metri, printre crocodili şi peşti tigru. Un columbian şi un mexican au fost cei care au urcat pe stâncile cascadei Victoria şi s-au aruncat în apa învolburată a fluviului Zambezi.

21 mart. 2016, 13:23
Premieră mondială spectaculoasă. Săritură de la 30 de metri, printre crocodili VIDEO

Orlando Duque şi Jonathan Paredes nu au stat pe gânduri când li s-a propus să execute o săritură inedită: de pe stâncile cascadei Victoria. Au urcat până la 30 de metri şi au sărit în apa învolburată. Aterizarea nu a fost sigură nici pe departe. Râurile Zambezi creează mulţi curenţi, şi găzduiesc crocodili lungi de trei metri şi peşti tigru.

Săritura de la 30 de metri de la Cascada Victoria a reprezentat o premieră mondială.

Cu 13 titluri şi două recorduri Guinness, columbianul Duque mai are la activ o săritură faimoasă, lângă Statuia Libertăţii. De cealaltă parte, mexicanul Paredes a devenit recent vice-campion mondial la Campionatul Mondial de Sărituri în Apă.