Sorin Grindeanu: Abia am reuşit să o conving pe soţie că am 8.000 de lei salariu, şi nu 10.000 de euro

Publicat: Vineri, 19 Octombrie 2018 12:57 // Actualizat: Vineri, 19 Octombrie 2018 12:57 // Sursa: romaniatv.net

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Sorin Grindeanu, a declarat, la Timişoara, că salariul său lunar este de 8.000 de lei şi nu 10.000 de euro, aşa cum s-a scris în presa naţională. De asemenea, el a declarat că i-a fost greu să o convingă pe soţia sa pe această temă.

Sorin Grindeanu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că salariul său lunar este de 8.000 de lei şi că îi pare rău că nu a venit cu "fluturaşul" pentru a demonstra acest lucru.

"O chestiune personală sau două pe care vreau să le spun. Poate la voi am mai mult succes decât am la colegii voştri din Bucureşti. Vă rog să mă ajutaţi să nu mai am probleme acasă. Fac un apel la voi şi vă spun că de-abia am reuşit să o conving pe soţie. Să ştiţi că nu am 10.000 de euro salariu, salariul meu este de 8.000 de lei. Aşa că toată istoria asta, acum dacă întrebi pe oricine şi s-ar face un sondaj, cred că nouă din zece ar spune că Grindeanu are 10.000 de euro pe lună. Am făcut apelul ăsta că sunteţi mult mai apropiaţi de mine şi să mă ajutaţi ca lună de lună, soţia mea care este o cititoare de presă să nu mai meargă pe anumite căi greşite, îmi pare rău că nu am venit cu fluturaşul. Mi-aş dori să ne înţelegem, să am un astfel de salariu, dar nu e cazul", a spus Grindeanu.

Sorin Grindeanu a participat, vineri, la o conferinţă de presă, la Timişoara, pentru a prezenta o campanie derulată de ANCOM, de monitorizare a frecvenţelor radio afectate de emisiile echipamentelor radio neconforme, de identificare a acestora şi de informare cu privire la ilegalitatea folosirii acestor echipamente.

În cadrul acestei campanii, la nivelul judeţului Timiş au fost identificate şi scoase din uz aproximativ 40 de telefoane fixe wireless (DECT 6.0) care nu aveau marcaj CE.

Sorin Grindeanu este preşedintele ANCOM din luna noiembrie 2017.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
ANOCM salariu Sorin Grindeanu Sorin Grindeanu
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6662
RON
21 Nov
noapte 0 °
zi 2 °
Ultimele joburi adaugate
24 H