EXCLUSIV Virgiliu Stroescu: „Pepenele e foarte bun, dar, dacă mănânci prea mult, pancreasul explodează”

Există substanțe care favorizează apariția cancerului, anume toate E-urile, pesticidele, alcoolul, tutunul, cafeaua, uleiul prăjit. Ce spune Virgiliu Stroescu despre fructul sezonului.

02 aug. 2023, 09:37
EXCLUSIV Virgiliu Stroescu: „Pepenele e foarte bun, dar, dacă mănânci prea mult, pancreasul explodează”

Virgiliu Stroescu avertizează în legătură cu fructele care conţin mult zahăr.  Pepenele roșu este un fruct ideal de vară, deoarece oferă hidratare și este revigorant. Dintre toate fructele pe care le cunoaștem, pepenele roșu conține cea mai mare cantitate de apă.

Acest fruct oferă săruri minerale, evidențiindu-se prin conținutul de magneziu și potasiu, însă conține și licopen, o substanță care joacă un rol important în neutralizarea radicalilor liberi și pe care o mai găsim în cantitate mare în roșii, dar și în alte fructe și legume de această culoare. Pe lângă magneziu și potasiu, pepenele roșu conține fibre, beta caroten și acid folic.

Pacienților care suferă de retenție de apă din cauza acidului uric ridicat din organism (inclusiv tensiune arterială mare) li se recomandă consumul de pepene roșu, pentru că stimulează diureza. Trebuie să se ia în considerare că două felii de pepene sunt echivalente cu un pahar mare de apă. Însă calitățile pepenelui roșu nu se opresc aici, fiind de ajutor, de exemplu, și la eliminarea deșeurilor din organism.

Nutriţioniştii au însă mari rezerve legate de pepenele roşu, mai ales dacă se depăşesc cantităţile. „Dacă mănânci numai pepene toată vara, după 3-4 luni ai ajuns la diabet. Pepenele e plin de zahăr. Pepenele în sine e foarte bun, dar dacă mănânci prea mult pancreasul explodează”, a spus mediucl Virgiliu Stroescu în exclusivitate la Punctul culminant, emisiune moderată de Victor Ciutacu la România TV.

 

Citește și EXCLUSIV Dr Virgiliu Stroescu, sfaturi pentru întărirea imunităţii. Lista alimentelor care nu trebuie să ne lipsească din meniul zilnic

Întrebat care pepene este mai bun pentru sănătate, roşu sau galben, mediucl Virgiliu Stroescu a declarat: „Păi fiecare dintre  ele are alte calităţi. Trebuie amestecate frumos, Dumnezeu a fost foarte grandoman în privinţa alimentaţiei”.

 

Cunoscuta nutriționistă Mihaela Bilic contrazice dieta cu pepene roșu: mai degrabă îngrașă și obosește ficatul

Virgiliu Stroescu nu este singurul nutriţionist care avertizează în legătură cu pepenele consumat în exces. Numeroase platforme online promovează dieta pepene roșu ca fiind o dietă-minune, care îi ajută pe cei care o urmează să scape de kilogramele în plus. Cu toate acestea, beneficiile acestei diete văzută de mulți ca fiind o alternativă la metodele de slăbit, sunt contrazise de cunoscuta nutriționistă Mihaela Bilic.
Astfel, una dintre metodele promovate pe internet privind dieta cu pepene roșu prevede consumul mai multor kilograme de pepene roşu pe zi.

Această dietă cu pepene roşu, conform respetivelor publicații, funcţionează pe acelaşi principiu ca mono-dieta. Cunoscută și ca şi dietă disociată, mono-dieta constă în consumarea unui singur aliment pe zi. Nutriționista a contrazis însă eficiența acestei metode.

„Pepenele mai degrabă îngrașă și obosește ficatul, pentru că are apă cu fructoză, care se metabolizează doar în ficat, nu poate fi consumat prin mișcare”, a declarat aceasta. Mai mult, aceasta afirmă faptul că dieta cu pepene roșu este asemănătoare unei cure detox, dar de fapt persoanele care o urmează bombardează ficatul cu multă fructoză.

EXCLUSIV| Doctorul Virgiliu Stroescu, semnal de alarmă pentru români: ”Dumnezeu ne-a dat fructe, legume, carnea nu este un aliment sănătos”

Astfel, spune Mihaela Bilic, pepenele, cireșele și strugurii sunt cele trei exemple de fructe care în loc să ne răcorească și să ne slăbească, ne aduc multă fructoză în organism.

Nutriționista atrage însă atenția că acest lucru nu înseamnă că nu avem voie să mâncăm pepene roșu. Prin urmare, explică aceasta, putem să mâncăm o felie de pepene în loc de masa de prânz, dar dacă am mâncat tot pepenele și așteptăm să slăbim și organismul să ne mulțumească, nu o să se întâmple acest lucru.

„Atenție mare, pepenele se mănâncă cu felia”, a punctat specialista, făcând aluzie la persoanele care cred că vor slăbi dacă consumă cantități mari de pepene roșu.

EXCLUSIV Virgiliu Stroescu mai distruge un mit care mai îmblânzea canicula: „Un singur pahar de bere nu rămâne neînscris în creier. Când bei o ţuică, tot esofagul e rană, alcoolul scurtează viaţa”

Virgiliu Stroescu a vorbit, în exclusivitate la România TV, despre consumul de alcool pe caniculă, medicul atrage atenţia că acesta este deosebit de toxic. Chiar şi un singur pahar are consecinţe, spune specialistul.

Alcoolul e un toxic si un singur pahar de bere nu rămâne neînscris în creier. Dacă iei o bucată de vată cu spirt şi o pui sub buză, o ţii 3 minute, când o scoţi, e roşie. Asta pentru că a stricat mucoasa din gură. Când bei o ţuică, tot esofagul e rană. Pe unde trece, face rău. Dacă bei o sticlă de bere, 4 ore sta in celulele organismului si omoara tot ce este viu. Orice gram de alcool e toxic. Alcoolul scurtează viaţa, atacă ADN-ul (…)

Citeste si EXCLUSIV| Doctorul Virgiliu Stroescu, semnal de alarmă pentru români: ”Dumnezeu ne-a dat fructe, legume, carnea nu este un aliment sănătos”

Fresh-urile sunt gustoase, dar nu sunt sănătoase. Sunt prea concentrate şi chinuiesc pancreasul. Câte portocale poti mânca o dată? Una, două, trei. Un fresh conţine sucul de la 12 portocale. Portocalele integrale sunt cele mai sănătoase.

Sifonul bagă în tine dioxid de carbon care este acid si scade toata imunitatea organismului, că aceasta devine acidă. Organismul trebuie să fie alcalin. Apa minerală are minerale, apa carbogazoasă e acid carbonic si acidul creşte riscul de cancer.

Lămâia e acidă în gură, dar în stomac e alcalină. Nu bagi dinţii în lămâie pentru că distruge dinţii. Când ajung în stomac, sărurile de acid citric sunt alcaline. Dacă cineva are pietre acide, bea lămâie si se topesc„, explică reputatul medic Virgiliu Stroescu.

Dr Virgiliu Stroescu a spus, de asemenea, că este o greşeală  să renunţăm la a mai consuma pâine. „Pâine are tot ce trebuie ca omul să trăiască, nu scoateţi pâinea din alimentaţie„, atrage atenţia profesorul.

EXCLUSIV Dr Virgiliu Stroescu, despre alimentaţia optimă pe caniculă: „Fibrele sunt cea mai mare inovaţie a Divinităţii”. Care este alimentul deosebit de toxic, care atacă ADN-ul

Dr. Virgiliu Stroescu dezvăluie regimul său secret de slăbit

Dr. Virgiliu Stroescu, medic primar în endocrinologie şi doctor în medicină, a dezvăluit în cadrul unui interviu cum își ajută pacienții să slăbească masiv.

Dacă va doriți să slăbiți rapid, medicul vă recomandă să beți doar supă de trei ori pe săptămână. Regimul secret de slăbit al dr. Virgiliu Stroescu. ”Când cineva e foarte gras și vrea să slăbească masiv și am oameni care au venit cu 140, 150 de kg și i-am adus la 70. Luni, miercuri si vineri numai supă, 2-3 l de supă, nimic altceva. Și după o lună se obișnuiește perfect organismul. Azi e post, azi e supă, azi e mâncare obișnuită. Supa cât mai vegetală, cât mai gustoasă, dar să aibă jumătate apă. Că daca ai o cremă de aia, după ce mănânci te faci dublu. Trebuie să fie jumătate apă. Te scoli dimineata, îți bei supa. Ai 2 litri, iti bei apa, te-ai săturat, pleci sătul că ai băut supa, după o oră-două te cheamă că iese afară apa si ziua aia ai slabit 1 kg sau jumătate de kg.

Într-o zi de post negru se scade în grame și zeci de grame. Dacă eu bag mâncare și rămân la aceeași greutate, dacă nu o bag nu trebuie să scadă greutatea. Nu-i logic? Deci eu mănânc normal și mănânc aceeași chestie, am aceeși greutate. O zi nu mănânc nimic nu e evident că am slabit. E o zi pe săptămână, o zi pe săptămână supă și dai mai puțintel”, spune medicul Virgiliu Stroescu pentru Gândul.

Mai mult decât atât, medicul mai are un pont pentru cei care vor să slăbească: să bea o dată pe săptămână numai apă. El face asta miercurea, potrivit sursei.

”Eu am făcut o chestie din aia, m-ați provocat, având niște probleme mai interesante. Miercurea, în mijlocul săptămânii, nu beam decât apă. Câteva săptămâni simțeam… După o perioadă organismul a învățat. Ba, din contră, era ziua cu cea mai mare energie a mea”, mai spune renumitul medic.

Ce efecte are pepenele roșu?

  • hidratează și remineralizează, datorită conținutului ridicat de apă;
  • are rol antioxidant, datorită licopenului pe care-l conține;
  • este ideal pentru scăderea în greutate;
  • stimulează diureza.

Pepenele se consumă crud, pe stomacul gol, nicidecum după masă. Însă, dacă, de exemplu, ai prea mult pepene în frigider și nu mai ai poftă să-l consumi că atare, îți poți pregăti un smoothie din pepene adăugând și alte fructe ori condimente (căpșuni, zmeură, mentă, ghimbir) sau legume (spanac, castraveți etc.).

Valori nutriționale pepene roșu

O cană (152 de grame) de pepene roșu, tăiat cubulețe, conține:

  • 43 de calorii
  • 0 grame de grăsimi
  • 2 miligrame de sodiu
  • 11 grame de carbohidrați (dintre care 9 grame de zahăr)
  • 1 gram de fibre.

O cană de pepene roșu îți va oferi următoarele procente de vitamine (doză zilnică recomandată):

  • 21% din doza de vitamina C
  • 17% din doza de vitamina A
  • 2% fier
  • 1% calciu.

Totodată, pepenele roșu conține mici cantități de tiamină (sau vitamina B1), riboflavină (vitamina B2), niacină (vitamina B3), vitamina B6, acid folic (sau vitamina B9), acid pantotenic (sau vitamina B5), magneziu, fosfor, potasiu, zinc, cupru, mangan, seleniu, colină, licopen și betaină.

Cum consumi pepenele roșu?

Deoarece pepenele este gustos și răcoritor, poate fi cu ușurință inclus în orice dietă. Ia în considerare următoarele ponturi:

Băutură delicioasă la blender

Pune miezul de pepene roșu și câteva cuburi de gheață într-un blender, pentru a obține o băutură rece și răcoritoare, care te va hidrata după exercițiile fizice sau după o zi petrecută la soare.

În salată

Dă un strop de gust deosebit și de culoare unei salate, combinând puțin miez de pepene roșu cubulețe, frunze de mentă și mozzarella proaspătă, așezate pe un pat de frunze de spanac. Stropește totul cu un dressing de ulei de măsline și oțet balsamic sau doar cu puțin oțet.

Semințe coapte

Și semințele pepenelui sunt bune pentru consum, deoarece conțin vitamine. Păstrează, deci, semințele din pepene și pune-le într-o tavă la cuptor, 15-20 de minute, pentru a obține o gustare delicioasă, pe care o poți face în avans pentru o seară de film, de exemplu. Dacă vrei, adaugă peste ele puțină sare la final.

Ce beneficii pentru sănătate are pepenele roșu?

Susține sănătatea inimii

Pepenele roșu conține cantități mari de licopen, care protejează celulele și scade riscul de boli cardiovasculare. Un studiu publicat în Jurnalul American pentru Hipertensiune a dezvăluit faptul că extractul de pepene roșu scade tensiunea arterială în rândul persoanelor supraponderale. Pepenele roșu conține, de asemenea, și arginină, care reduce acumularea grăsimilor în exces și îmbunătățește circulația sangvină.

Are proprietăți antiinflamatoare

Licopenul din pepenele roșu este cel care oferă acestui fruct proprietățile antiinflamatoare. Reducerea inflamației este benefică în special pentru persoanele care suferă de artrită.

Hidratează excelent

Pepenele hidratează organismul, iar hidratarea este extrem de importantă, cu atât mai mult pe timpul verii când transpirăm mai mult. Zeama pepenelui conține cantități mari de electroliți, foarte importanți pentru menținerea hidratarii și pentru prevenirea insolației.

Îmbunătățește digestia

Pepenele roșu este bogat în fibre, ceea ce înseamnă că digestia este facilitată de consumul acestui fruct.

Susține sănătatea pielii și a părului

Pepenele roșu conține vitamina A din belșug, care stimulează regenerarea celulelor de colagen și elastină.

Poate preveni cancerul

Datorită conținutului ridicat de antioxidanți, pepenele roșu poate avea un rol în prevenirea cancerului. Licopenul s-a dovedit a fi eficient în special în prevenirea cancerului de prostată.

Poate îmbunătăți performanțele sportive

Consumul de pepene roșu reduce rigiditatea musculară și previne apariția febrei musculare a doua zi după un antrenament intens, care solicită musculatura foarte tare. Întrucât circulația este îmbunătățită de aminoacizii precum arginina, sportivul poate scăpa de febra musculară dacă mănâncă în mod constant pepene roșu atunci când se antrenează.

Nici coaja de pepene nu ar trebui să fie neglijată, întrucât consumul acesteia are, de asemenea, o mulțime de beneficii pentru organism. Coaja de pepene conține nutrienți precum: vitamina C, vitamina B6, fibre, potasiu și citrulină, un antioxidant care protejează organismul de efectele negative ale radicalilor liberi. Coaja de pepene roșu conține cantități mai mari de citrulină decât miezul de pepene roșu. Aceasta poate fi consumată în mai multe feluri: tăiată subțire în salate, murată împreună cu diverse legume sau într-un smoothie de fructe și legume.