Omisiunea Consiliului Superior al Magistraturii de a finaliza procedura de operaţionalizare a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie în termenul…
CCR consideră că interzicerea organizării unor referendumuri consultative în ziua alegerilor pentru Parlamentul European încalcă prevederile Constituţiei, reamintind că s-a…
Prin modificările legislative referitoare la abuzul în serviciu, statul pierde pârghiile necesare pedepsirii corespunzătoare a acestei infracţiuni, se arată în…
Fostul premier Dacian Cioloş a declarat, joi, că motivarea deciziei Curţii Constituţionale (CCR) referitoare la revocarea procurorului-şef al DNA pune…
Procesul de validare sau invalidare a mandatelor consilierilor locali nu reprezintă o situaţie excepţională care să permită intervenţia prefectului, potrivit…
Detaşarea magistraţilor este permisă în cadrul Ministerului Justiţiei, unităţilor subordonate acestuia şi al structurilor autorităţii judecătoreşti, se arată în motivarea…
Competenţa cercetării legalităţii actelor administrative revine numai incidental instanţelor penale, fiind în general un atribut al instanţelor de contencios administrativ,…
Aprecierea oportunității adoptării unei ordonanțe de urgență constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, putând fi cenzurat doar prin controlul…
Curtea Constituţională a publicat motivarea respingerii plângerii Avocatului Poporului împotriva Ordonanţei de Urgenţă 13. Sesizarea Avocatului Poporului a fost respinsă…