Potrivit unui ordin al Ministerului Agriculturii, publicat marți în Monitorul Oficial, pescarii trebuie să respecte câteva măsuri impuse de autorități. Aceștia…
PNL va ataca la Curtea Constituţională modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi proiectele promovate de PSD privind amânarea plăţii ratelor bancare…
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a pus în dezbatere publică, marţi, trei proiecte de hotărâre pentru modificarea şi completarea regulamentului…
Taberele, excursiile, expedițiile și alte activități de timp liber din învățământul preuniversitar se vor organiza după un nou regulament-cadru, aprobat…
NOUL REGULAMENT ŞCOLAR. Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial, spune că elevii…
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că ar trebui modificat Regulamentul Camerei astfel încât să fie sancţionaţi parlamentarii…