Victor Ponta: Boagiu nu are CURAJ să se apropie de Parchet ca nu cumva să o ia. Băsescu a MINŢIT pur şi simplu

Victor Ponta i-a dat, vineri, replica democrat-liberalei Anca Boagiu după ce aceasta a declarat că şeful Executivului este pasibil de plângere penală, spunând că fostului ministru îi este frică să se apropie de Parchet ca nu cumva cei de acolo "să o ia".

05 sept. 2014, 14:13
Victor Ponta: Boagiu nu are CURAJ să se apropie de Parchet ca nu cumva să o ia. Băsescu a MINŢIT pur şi simplu

„Nu ştiu dacă are curaj să se apropie de Parchet ca nu cumva să o ia cei de acolo. Ea cu dl.  Iordache ne-au distrus toate autostrazile. Să fim serioşi. În afară de plângeri penale, ştiu să facă ceva bun? Atât pot ei să facă. La câte plângeri am eu de la hoţii de PDL-işti… Tot felul de hoţi. Blejnar, Boagiu”, a spus Victor Ponta.

Premierul a arătat, în acest context, că şi preşedintele Traian Băsescu a minţit când, la învestirea ministrului Ioan Rus, a vorbit de fapte de corupţie la autostrada Comarnic-Braşov.

„Eu cred că a minţit pur si simplu. DNA a spus că nu este adevărat. Să nu îl credeţi pe Băsescu când spune ceva că minte”, a arătat Ponta.

CITEŞTE ŞI PLÂNGERI PENALE împotriva miniştrilor care au semnat OUG privind migraţia aleşilor locali

Prim-vicepreşedintele PDL Anca Boagiu susţine că premierul Victor Ponta ‘minte’ şi încalcă interesele României în privinţa persoanei nominalizate pentru funcţia de comisar european şi că şeful Executivului este ‘pasibil’ de plângere penală pentru refuzul de a prezenta informaţii pe această temă Parlamentului, transmite Agerpres.

‘Plângerea penală este în lucru, în momentul acesta, cu avocaţii. Din punctul meu de vedere, ca senator şi preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene din Senatul României, pe legislaţia română era obligat să vină în Parlamentul României cu comisarul pe care l-a propus. Să intre în audieri (…), după care rezultatul audierilor trebuiau să fie validate în Birourile reunite ale celor două Camere şi abia apoi să facă nominalizarea legală. Cerându-i în mod repetat să prezinte candidaţii, pe care nu i-a prezentat, scrisoarea a stat pitită, ascunsă în sertare, nu a văzut-o nimeni, este un refuz de a prezenta informaţii Parlamentului României şi care poate să constituie fapte penale. Refuzul de a prezenta informaţii de către Guvern sau de către un membru al Guvernului poate să constituie faptă penală. În momentul acesta analizăm cu avocaţii toate informaţiile pe care le avem şi sperăm să vedem şi documentele oficiale care zac prin nişte sertare’, a spus Boagiu.

CITEŞTE ŞI Boagiu: Ponta e pasibil de plângere penală pentru că nu a prezentat în Parlament propunerea de comisar